Statul român, interesat să cumpere de la americani prima nouă exploatare offshore de gaze din Marea Neagră

Romgaz și Nuclearelectrica investesc jumătate din profit, a decis Guvernul. Primul pas spre independența energetică

Compania de stat Romgaz și OMV Petrom, la care statul român deține, de asemenea, acțiuni, se află printre cele 11 companii interesate să cumpere de la americanii de la Carlyle prima nouă exploatare offshore de gaze din Marea Neagră.

Romgaz și OMV Petrom se află printre cele 11 companii interesate să preia prima exploatare offshore nouă de gaze din Marea Neagră din ultimii 30 de ani, pentru care au solicitat accesul în camera de date de la proprietarul american Carlyle, scrie Profit.

Gigantul american Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) sunt acționari ai Black Sea Oil & Gas, care deține 70% din proiectul de Dezvoltare Gaze Natural Midia, ce cuprinde zăcămintele de gaze Ana și Doina din Marea Neagră, estimate la 10 miliarde de metri cubi.

Romgaz a cumpărat cu un miliard de euro 50% din proiectul Neptun Deep

Restul este deținut de Petro Ventures Resources SRL- 20% și Gas Plus Dacia SRL- 10%.

Citește și
Gaze Marea Neagra
România vrea gaze din Marea Neagră. Ce prevede noua Lege offshore, care ajunge în Parlament
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suma solicitată pentru vânzarea pachetului de 70% din acțiunile proiectului de exploatare a zăcămintelor Ana și Doina este de 800 de milioane de euro, susțin surse din piață, ceea ce ridică valoarea totală a proiectului la peste un miliard de euro, suma plătită de Romgaz pentru 50% din proiectul Neptun Deep.    

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele livrări de gaz românesc din Marea Neagră ar putea începe în această vară
Primele livrări de gaz românesc din Marea Neagră ar putea începe în această vară

Primele livrări de gaz românesc din Marea Neagră ar putea începe în această vară, a anunțat premierul, după ce politicienii au depus la Parlament legea off shore.

România vrea gaze din Marea Neagră. Ce prevede noua Lege offshore, care ajunge în Parlament
România vrea gaze din Marea Neagră. Ce prevede noua Lege offshore, care ajunge în Parlament

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că vineri va fi depus la Parlament proiectul noii legi offshore, sub semnătura sa, a premierului Nicolae Ciucă şi a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor.

Ce prevede legea offshore. Cum se împart câștigurile din exploatarea gazelor
Ce prevede legea offshore. Cum se împart câștigurile din exploatarea gazelor

Controversata lege ”offshore” a fost adoptată în plenul Camerei Deputaților și merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Controversata lege offshore a fost adoptată. PSD a cedat pe marginea unui articol
Controversata lege offshore a fost adoptată. PSD a cedat pe marginea unui articol

Camera Deputaților a votat controversata lege offshore, după ce parlamentarii puterii și ai opoziției s-au certat și și-au aruncat acuizații pe marginea adoptării acestui proiect de lege.

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au dat aviz favorabil proiectului legii offshore
Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au dat aviz favorabil proiectului legii offshore

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au dat marţi raport de adoptare proiectului legii offshore cu câteva modificări faţă de forma de la Senat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.