Ce venituri trebuie să ai acum ca să poți să iei un credit pentru locuință prin programul Noua Casă

×
Codul embed a fost copiat

În curând începe Programul Noua Casă. Iar cei care vor să-și cumpere o locuință trebuie să aibă pregătit un avans de doar 5%, dacă prețul este până în 70.000 de euro.

Calculele personale se schimbă însă anul acesta, în condiţiile în care și dobânzile au crescut.

Este mai greu să cumpărăm o locuință anul acesta cu credit, e adevărat. Avem nevoie de un salariu mai mare acum pentru a ne încadra să facem un credit, fie că vorbim de programul Noua Casă, fie că vorbim de un credit ipotecar.

Haideți să revedem întâi avantajele acestui program. El se adresează în primul rând tinerilor, spun autoritățile în documentele oficiale, între 18 și 28 de ani, care nu câștigă suficienți bani pentru a strânge de un avans consistent, dar care au nevoie de o locuință.

Deci, vorbim de posibilitatea de a lua o casă cu un avans de doar 5%.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu o condiție: ca locuința să coste cel mult 70.000 de euro. În general vorbim de locuințe mici: garsoniere ori apartament cu două camere, dacă vorbim de orașele mari, însă nu în zone foarte bune, sau nu în blocuri noi, unde de multe ori este depășit acest plafon.

În acest caz, avansul ar fi de 3.500 de euro, iar creditul la bancă de 66.500 de euro.

Pot apela la program și cei care vor o locuință mai scumpă, de până la 140.000 de euro, poate fi un apartament de două-trei camere, de exemplu, însă în acest caz avansul crește la 15%. Deci vorbim de un avans de 21.000 de euro, iar creditul de maximum 119.000 de euro.

Cine se încadrează pentru un astfel de credit? Deja vorbim de oameni care câștigă peste medie.

Problema este că dobânzile au crescut mult în ultimul an, astfel că cei care vor să apeleze la acest program trebuie să aibă venituri mai mari decât în anii trecuți, ca să poată susține o rată mai mare.

Pentru o casă de 70.000 de euro, de exemplu, deci creditul de 66.500 de euro, rata lunară este de 2.373 de lei. conform calculelor finzoom.ro.

Și cum rata trebuie să fie cel mult 45% din salariu, vorbim de un venim minim necesar de 5.273 de lei. Un salariu de peste 5.000 de lei net, pe lună.

Dacă vorbim de un apartament de 140.000 de euro, și avansul e mai mare, dar și rata lunară: peste 4.246 de lei.

În acest caz avem aceeași condiție, ca gradul de îndatorare să fie de cel mult 45%, și atunci venitul lunar trebuie să fie cel puțin 9.436 de lei net.

Cum se calculează această rată? În funcție de indicele IRCC - indicele de referință pentru creditele consumatorilor, plus o marjă fixă a băncii de 2%.

 

Dacă ar fi să facem o comparație cu anul trecut, în ianuarie, când IRCC era doar 1,17%, rata era de doar 1.421 de lei. Iar salariul minim necesar atunci era de 3.157.

Acum, însă, e nevoie de un venit de peste 5.000 de lei.

Mare atenție, însă, că și rata a devenit acum, în doar un an, de 2.300 de lei, deci dacă nu a crescut salariul și persoana respectivă s-a îndatorat la limită anul trecut, acum are mari dificultăți.

Pe de altă parte, au fost oameni care anul trecut au făcut rezervări pentru apartamente sau case în construcție, au plătit avans, dar acum nu se mai încadrează pentru credit, pentru că dobânzile au crescut și e nevoie de salarii mai mari. Există și astfel de situații.

Din acest motiv, este bine ca atunci când ne împrumutăm pe o perioadă atât de lungă, de 20-30 de ani, să fim prudenți și să nu ne îndatorăm la limită, să nu ajungem la acei 45%, să ținem cont că sigur vom prinde mai multe cicluri economice, cu creșteri și scăderi de dobânzi.

Prin urmare, dacă vreți să apelați la Programul Prima casă ori la un altfel de credit, țineți cont de avans, dobânzi și alte comisioane, care nu sunt de neglijat.

Programul Noua Casă ar urma să fie aprobat în această săptămână în ședință de Guvern, deci să intre în vigoare în câteva zile, iar doritorii pot merge la bancă.

Și anul acesta plafonul de garanții este de 1,5 miliarde de lei, conform Ministerului de Finanțe, la fel ca cel de anul trecut, din care aproape o treime a rămas însă necheltuit. Pentru că și interesul românilor pentru credite în general a mai scăzut, cu aceste dobânzi ridicate.

În ceea ce privește dobânzile, veștile sunt ceva mai bune pentru anul acesta. Așteptările specialiștilor sunt ca dobânzile pentru credite să înceapă să scadă, în a doua parte a anului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce fonduri europene și naționale poți accesa pentru afacerea ta
Ce fonduri europene și naționale poți accesa pentru afacerea ta

Până în 2030, România ar putea accesa peste 80 de miliarde de euro, o oportunitate cu care țara noastră nu s-a mai întâlnit până în prezent, spune Oana Bâra, coordonator programe europene BCR, la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.

Se apropie Ziua Copilului, iar cel mai bun cadou ar fi o investiție în viitorul lui. Ce conturi speciale de economii există
Se apropie Ziua Copilului, iar cel mai bun cadou ar fi o investiție în viitorul lui. Ce conturi speciale de economii există

Se apropie Ziua Copilului, iar dacă sunteți în căutarea cadoului perfect pentru cei mici ați mai putea adăuga ceva pe lângă jucării. De pildă, puteți pune bani deoparte pentru viitorul lor și să îi investiți.  

Documentul care trebuie depus obligatoriu la ANAF. Cei vizați mai au la dispoziție doar 7 zile
Documentul care trebuie depus obligatoriu la ANAF. Cei vizați mai au la dispoziție doar 7 zile

Sunt ultimele zile în care cei care obțin bani din alte surse în afară de salarii pot declara veniturile la ANAF, pentru a plăti impozitele datorate statului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.