Drumul de la pierdere la câștig. Sfaturi de la un investitor și un specialist

×
Codul embed a fost copiat

“Să investesc în ceva ce nu înțeleg și să nu am o strategie pe termen lung” sunt principalele greșeli pe care le poate face un investitor la început de drum.  

Andreea Roșca, scriitor, unul dintre fondatorii Romanian Business Leaders și creator The Vast & The Curious, a povestit la iBani despre propria experiență ca investitor.

De asemenea, invitatul Ștefanei Todică a fost și Mihai Purcărea, CFA, CEO BRD Asset Management și membru în board-ul Asociației Administratorilor de Fonduri.

Când vine vorba de investiții pe termen lung, există și perioade cu pierderi, pe lângă cele de creștere. Cum să facem față stresului, ba mai mult, cum să ne schimbăm strategia pentru a putea ieși pe plus, aflați din ediția a astăzi a emisiunii iBani.

Ștefana Todică: Când toate se scumpesc și ne rămân tot mai puțini bani la finalul lunii sau chiar deloc, să ne mai gândim la investiții?

Citește și
ibani
Adrian Nartea despre intervenția medicală în Franța: „Tare mi-aș fi dorit să fi fost asigurat, să nu fiu nevoit să fac chetă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Purcărea: Cu atât mai mult, tocmai pentru că crește incertitudinea. Când vremurile sunt bune poate consumăm un pic mai mult, pentru că arată bine lucrurile. Când vremurile sunt tulburi, cred că e mai sănătos să fim și mai atenți cu economiile noastre, mai chibzuiți, să le punem și la treabă, că dacă lăsăm bănuții așa deoparte vedem inflația este 14,5%, cam îi pierdem dacă nu îi și investim.

 

Ștefana Todică: Și care sunt cele mai indicate instrumente financiare, mai ales că e tot mai greu să batem inflația aceasta atât de mare?

Mihai Purcărea: Trebuie să ne gândim în primul rând în termeni reali, contează puterea de cumpărare. Nu prea contează ce sumă am în buzunar. Trebuie să ne gândim ce ne ajută să ne păstrăm puterea de cumpărare în termeni reali. Aici vorbim în special de active reale, care în zona financiară înseamnă acțiunile. Practic, companiile în timp dau inflația mai departe către consumator și atunci își păstrează valoarea reală și își păstrează puterea de cumpărare, însă pe orizont lung de timp, pentru că pe orizont scurt de timp companiile pot fi foarte fluctuante. Principial toți vrem să cumpărăm ieftin și să vindem scump. Acum este un moment când putem să cumpărăm mai ieftin decât cumpăram acum un an. Poate o să putem cumpăra și mai ieftin și aici ne ajută să fim un pic planificați cu banii. Niciodată să nu ne avântăm, să fim un pic chibzuiți, avem un plan, ne facem o strategie. Pe câți ani vreau să economisesc? Pentru copii, pentru pensie? Atunci am 10-15 ani și cel mai sănătos e să investesc lunar. Și atunci nu prea mai contează momentul în care fac investiția. Voi cumpăra și sus, dar voi cumpăra și jos, când voi cumpăra mult mai ieftin.

Ștefana Todică: Care au fost greșelile pe care le-ați făcut ca investitor?

Andreea Roșca: Trebuie să recunosc că ăsta e unul din lucrurile pe care nu le-am făcut bine deloc. Eu am pierdut foarte mulți bani pentru că nu am gândit. Am intrat în piață pentru că era interesant să fii investitor și nu am stat să mă gândesc la două dintre lucrurile care acum îmi par esențiale, și anume care e strategia, teza mea de investiții, ce principii aplic atunci când investesc și care să mi se potrivească, și cât de bine mă pricep la companiile în care investesc. Nu știam aproape nimic de ele și deci am făcut aceste două greșeli fundamentale: să investesc în ceva ce nu înțeleg și să nu am o strategie pe termen lung.

 

Ștefan Todică: Și cum le alegeați?

Andreea Roșca: Cred că am făcut un portofoliu la început din companii care păreau că cresc și asta nu e niciodată o idee bună, pentru că așa cum vedem și acum, ce urcă și coboară. Și apoi am încercat eu să fac tranzacții. A fost destul de mult haos în portofoliul meu mulți ani, am pierdut mulți bani. Apoi am hotărât că eu vreau investiție, să văd care este profilul meu de risc, și asta e foarte important, că trebuie să sa te cunoști când investești, (...) și am luat hotărârea să deleg competența aceasta către cineva care se pricepe mai bine, am delegat către un administrator de active care știe mult mai bine decât mine.

Ștefana Todică: Câți bani ați pierdut?

Andreea Roșca: Cred că 80% din investiție. Am făcut de mai multe ori aceeși greșeală.

Ștefana Todică: I-ați câștigat înapoi?

Andreea Roșca: Da. Eu am făcut această schimbare de strategie de la "eu sunt investitorul și mă uit în piață și fac tranzacții" către o strategie de mijloc în care am avut o discuție cu un broker care lua deciziile în locul meu și apoi am făcut această tranziție către un administrator de fonduri, dar ea s-a întâmplat acum mulți ani. Răspunsul la întrebare este da, fără îndoială.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum putem afla unde sunt cele mai mici prețuri la carburanți în România. Aplicație gratuită
Cum putem afla unde sunt cele mai mici prețuri la carburanți în România. Aplicație gratuită

La finalul acestei săptămâni - adică de la 1 iulie - se anunță ieftiniri ale carburanților. Executivul a anunțat un minus de 50 de bani atât la benzină, cât și la motorină, care ar urma să se aplice direct la pompă.  

Adrian Nartea despre intervenția medicală în Franța: „Tare mi-aș fi dorit să fi fost asigurat, să nu fiu nevoit să fac chetă”
Adrian Nartea despre intervenția medicală în Franța: „Tare mi-aș fi dorit să fi fost asigurat, să nu fiu nevoit să fac chetă”

Adrian Nartea a povestit la emisiunea iBani despre un moment extrem de dificil din viața sa. Acum 5 ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată în Franța.

În 2040, vor fi mai mulți vârstnici decât tineri în România. Tinerii de azi vor avea o pensie de 2.600 lei, la nivelul actual
În 2040, vor fi mai mulți vârstnici decât tineri în România. Tinerii de azi vor avea o pensie de 2.600 lei, la nivelul actual

2040 va fi anul în care numărul vârstnicilor de peste 65 de ani îl va depăși pe cel al tinerilor sub 24 de ani.  

Cum poți să asiguri viitorul copilului tău punând deoparte câte 100 de lei pe lună, până împlinește 18 ani
Cum poți să asiguri viitorul copilului tău punând deoparte câte 100 de lei pe lună, până împlinește 18 ani

Toți părinții își doresc ca celor mici să nu le lipsească nimic și să ducă o viață fără griji.  

Emisiunea iBani și Ștefana Todică, premiu pentru jurnalism de televiziune de la CFA România
Emisiunea iBani și Ștefana Todică, premiu pentru jurnalism de televiziune de la CFA România

Emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică, și reportajele economice pe care le realizează pentru Știrile Pro TV, au primit ”premiul pentru jurnalism de televiziune” din partea CFA România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.