Uniunea Europeană a decis data limită când dispozitivele ar trebui să treacă la USB Type-C. Ce se întâmplă cu Apple

usb c
Getty

După ce a adoptat hotărârea care impune USB-C drept standard unic de alimentare pentru un mare număr de dispozitive electronice, Uniunea Europeană a stabilit acum şi ultima zi pentru adoptarea tehnologiei.

Producătorii care nu vând gadgeturi cu USB-C în Europa, precum Apple, au ca dată limită 28 decembrie 2024 pentru a adopta acest standard, a decis Uniunea Europeană.

Noua hotărâre a fost publicată în Jurnalul Oficial şi va intra în vigoare peste 20 de zile, iar statele membre au cel mult 24 de luni pentru a transpune prevederile în legislaţia naţională.

Alături de telefoane, sunt vizate de noua lege, printre altele, tablete, aparate foto, căşti şi console portabile de jocuri. Laptopurile sunt păsuite până în aprilie 20226.

Principalul vizat este Apple, care foloseşte propria tehnologie de alimentare, deşi este inferioară ca performanţă faţă de USB-C. Apple s-a încăpăţânat să facă notă discordantă pentru a-şi proteja propriul ecosistem şi a păstra un control mai strâns asupra accesoriilor vândute.

Citește și
ctp
CTP, reacție dură la adresa austriecilor: „Problema neintrării României este problema UE în acest moment”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este posibil că primul iPhone cu USB-C să fie lansat în 2023. Unii analişti cred că versiunile Pro ale seriei iPhone 15 vor avea USB-C, urmând că de anul viitor tehnologia să se găsească pe toate modelele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preşedinţia cehă a UE: Nu ştim dacă statele membre vor dori să aibă un Consiliu extraordinar până la sfârşitul anului
Preşedinţia cehă a UE: Nu ştim dacă statele membre vor dori să aibă un Consiliu extraordinar până la sfârşitul anului

Ministrul de interne al Cehiei, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE, a declarat că Cehia va continua să lupte pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen până în ultima zi a mandatului său.

CTP, reacție dură la adresa austriecilor: „Problema neintrării României este problema UE în acest moment”
CTP, reacție dură la adresa austriecilor: „Problema neintrării României este problema UE în acest moment”

Înainte de a fi un gest împotriva României, decizia Austriei este una împotriva Uniunii Europene.

Lucian Bode: Principiile care stau la baza UE au fost umbrite de Austria
Lucian Bode: Principiile care stau la baza UE au fost umbrite de Austria

Principiile care stau la baza Uniunii Europene şi creării spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, au fost umbrite de interese politice interne ale Austriei, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după reuniunea Consiliului JAI.

Preşedinta Parlamentului European se declară „extrem de dezamăgită” de amânarea aderării României şi Bulgariei la Schengen
Preşedinta Parlamentului European se declară „extrem de dezamăgită” de amânarea aderării României şi Bulgariei la Schengen

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat joi „extrem de dezamăgită" de decizia din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE ca România şi Bulgaria să nu fie admise încă în Spaţiul Schengen.

Al cui era stickul USB descoperit în fecalele unui leopard de mare, în Noua Zeelandă
Al cui era stickul USB descoperit în fecalele unui leopard de mare, în Noua Zeelandă

Un stick USB descoperit de oamenii de ştiinţă din Noua Zeelandă în excrementele congelate ale unui exemplar rar de leopard de mare a fost înapoiat proprietarei sale după o operaţiune de căutare la nivel naţional, relatează The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.