A început vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani în SUA. Ce ser le este administrat

Vaccinare adolescenti
Getty

Vaccinarea împotriva COVID-19 a adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani a demarat joi pe tot teritoriul Satelor Unite după extinderea, la începutul săptămânii, a autorizării vaccinului Pfizer/BioNTech şi pentru această tranşă de vârstă.

Sunt 17 milioane de persoane în această categorie de vârstă SUA, informează AFP.

''Este un nou salt uriaş în lupta noastră împotriva pandemiei'', a declarat miercuri preşedintele american Joe Biden, încurajându-şi părinţii să-şi vaccineze copiii.

''Vaccinul pentru copiii de 12 până la 15 ani este sigur, eficace, practic, rapid şi gratuit'', a subliniat acesta, adăugând că 15.000 de farmacii de pe teritoriul ţării vor fi pregătite începând de joi pentru administrarea dozelor.

Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) a autorizat luni vaccinarea adolescenţilor după ce a studiat datele testelor clinice realizate pe circa 2.000 de tineri, potrivit Agerpres.

Citește și
vaccin anti-COVID
Tânăra din Italia vaccinată din greșeală cu 4 doze Pfizer „bea 7 litri de apă pe zi și tot îi e sete”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anumite localităţi au început încă de marţi să vaccineze adolescenţi, dar cea mai mare parte a aşteptat unda verde din partea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din ţară, care a venit miercuri seară.

Vaccinul administrat grupei de vârstă 12-15 ani este acelaşi ca şi în cazul adulţilor, inclusiv în ceea ce priveşte dozajul, iar mulţi vor putea aşadar să se vaccineze în aceleaşi locuri deja amenajate.

Provocarea este însă de a-i convinge: printre părinţii care au copii de această vârstă, aproape un sfert au declarat că nu-i vor vaccina şi doar trei din 10 au spus că vor să-şi vaccineze copiii cât de curând posibil, potrivit unui sondaj realizat la jumătatea lunii aprilie de Kaiser Family Foundation.

Pentru a-i încuraja, autorităţile vor să facă vaccinarea disponibilă şi în alte locuri, în spaţii mult mai practice sau în cabinetele pediatrilor, pe care familiile îi cunosc şi au încredere.

''Facem demersuri ca adolescenţii să poată fi de asemenea vaccinaţi în şcolile lor'', a declarat joi Rochelle Walensky, directoarea CDC.

Adolescenţii dezvoltă în general forme mai puţin grave de COVID-19 în comparaţie cu adulţii, iar vaccinarea acestora nu a fost o prioritate până în prezent. Cu toate acestea, nu sunt la adăpost de contractarea infecţiei şi pot aşadar participa la transmiterea virusului în rândul populaţiei. Imunizarea acestora va contribui la încetinirea ritmului epidemiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Arafat, întrebat când ne întoarcem la normalitate: Când ne vom vaccina 60 – 70%
Arafat, întrebat când ne întoarcem la normalitate: Când ne vom vaccina 60 – 70%

Şeful DSU, Raed Arafat, afirmă, joi seară, că pandemia nu a trecut, chiar dacă momentan suntem ”într-o situaţie bună”, scrie News.ro. 

Tânăra din Italia vaccinată din greșeală cu 4 doze Pfizer „bea 7 litri de apă pe zi și tot îi e sete”
Tânăra din Italia vaccinată din greșeală cu 4 doze Pfizer „bea 7 litri de apă pe zi și tot îi e sete”

Tânăra din Italia căreia i-au fost administrate din eroare mai multe doze de vaccin anti-COVID bea șapte litri de apă pe zi, dar continuă să se simtă deshidratată, scrie Corriere della Sera.

Studiu: Infecţiile cu noul coronavirus au scăzut la jumătate din martie, în Anglia
Studiu: Infecţiile cu noul coronavirus au scăzut la jumătate din martie, în Anglia

Infecţiile cu noul coronavirus au scăzut la jumătate din martie în Anglia, potrivit unui studiu.

Puncte de vaccinare la frontieră la Vama Nădlac pentru românii care lucrează în străinătate
Puncte de vaccinare la frontieră la Vama Nădlac pentru românii care lucrează în străinătate

Autorităţile vor amenaja puncte de vaccinare la frontieră la Vama Nădlac, în judeţul Arad, după ce s-a constatat că tot mai mulţi români care lucrează în străinătate vin în ţară pentru a se imuniza.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.