A jucat într-un film cu mafioţi, dar apoi a fost înjunghiat în Napoli. Ipoteza polițiștilor

A jucat într-un film cu mafioţi, dar apoi a fost înjunghiat în Napoli. Ipoteza polițiștilor
iStock

Un tânăr actor de 18 ani, care a interpretat rolul unui infractor adolescent din Napoli într-un film, a fost rănit cu lovituri de cuţit în acest oraş din sudul Italiei.

Ucraineanul Artem Tkachuk a interpretat un membru al unei bande şi dealer de droguri în filmul "Piranhas" ("La paranza dei bambini"), adaptat pe baza romanului eponim publicat de jurnalistul şi scriitorul Roberto Saviano, celebru pentru investigaţiile sale despre mafia napolitană, Camorra.

Artem Tkachuk a fost atacat săptămâna trecută de membrii uneia dintre bandele de tineri delincvenţi din Napoli, denumite "baby-gangs", în momentul în care se îndrepta spre locuinţa lui, spre dimineaţă, după o petrecere, însoţit de un prieten.

Actorul a fost înjunghiat de două ori, iar prietenul lui a fost bătut, însă vieţile lor nu sunt în pericol.

Poliţia analizează, printre alte ipoteze, teoria potrivit căreia tânărul ucrainean ar fi putut fi agresat pentru rolul jucat în filmul "Piranhas", care a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin.

Citește și
Momentul în care o mamă e pusă la pământ cu o singură lovitură
Momentul în care o femeie e pusă la pământ cu o singură lovitură. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru a lupta împotriva fenomenului social provocat de "baby-gangs", Liga, partidul de extrema dreaptă aflat la putere în Italia, susţine un proiect de lege ce vizează scăderea de la 14 la 12 ani a vârstei ce atrage urmărire penală în Italia.

Potrivit Observatorului naţional pentru copii şi adolescenţi, aproximativ 6,5% din totalul tinerilor din Napoli fac parte din astfel de "baby-gangs".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini cu cadavrul lui Emiliano Sala, postate pe Internet. Poliția face anchetă
Imagini cu cadavrul lui Emiliano Sala, postate pe Internet. Poliția face anchetă

Poliţia din Dorset a deschis o anchetă după ce o fotografie în care ar apărea trupul neînsufleţit al lui Emiliano Sala a apărut pe reţelele de socializare, informează BBC.

Momentul în care o femeie e pusă la pământ cu o singură lovitură. VIDEO
Momentul în care o femeie e pusă la pământ cu o singură lovitură. VIDEO

Momentul în care o mama este pusă la pământ cu o singură lovitură în timpul unui atac, calificat drept rasist de către poliție, a fost surprins de camerele de supraveghere.

PSD București a reclamat PNL la poliție, pentru că distribuie materiale ”defăimătoare”
PSD București a reclamat PNL la poliție, pentru că distribuie materiale ”defăimătoare”

Președintele PSD București, Gabriel Mutu, a anunțat vineri că a sesizat poliția în legătură cu un material de campanie electorală ”defăimător”, distribuit de PNL în cutiile poștale din București.

Scene dure în Los Angeles. O mașină urmărită de poliție se izbește de alt autoturism
Scene dure în Los Angeles. O mașină urmărită de poliție se izbește de alt autoturism

Urmărire în goana mare pe străzile din Los Angeles, încheiată în mod violent cu un accident rutier.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.