Actrița Anne Heche este în comă, după ce a fost implicată într-un accident teribil în Los Angeles | GALERIE FOTO

Accident Anne Heche
Profimedia

Actriţa americană Anne Heche a rămas spitalizată, în stare critică, în comă şi conectată la un aparat de respirat luni, la patru zile după ce a suferit răni grave într-un accident de maşină în Los Angeles, a declarat un purtător de cuvânt al ei.

„În weekend, un reprezentant a declarat că Anne era în stare stabilă, dar că informaţiile erau inexacte. Ea a rămas întotdeauna în stare critică, intrând în comă în urma accidentului”, a declarat luni, pentru CNN, un purtător de cuvânt al lui Heche.

Heche, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizată, vineri seara, de la scurt timp după ce maşina pe care o conducea a scăpat de sub control într-un cartier din Los Angeles şi a intrat într-o casă luând foc, potrivit poliţiei.

Nimeni din interiorul casei nu a fost rănit, dar impactul a produs un incendiu, necesitând intervenţia a zeci de pompieri, scrie news.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Los Angeles a declarat luni că circumstanţele şi cauza accidentului rămân sunt în curs de investigare.

Heche este în comă şi nu şi-a mai revenit de la accident, a declarat Michael McConnell, membru al companiei Zero Gravity Management care o reprezintă.

„În acest moment, ea se află într-o stare critică”, a spus el pentru Reuters într-un mesaj, adăugând că Heche „are leziuni pulmonare semnificative care necesită ventilaţie mecanică şi arsuri care necesită intervenţie chirurgicală”.

Heche este un veterană a televiziunii şi filmului care a devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1990 ca parteneră a lui Ellen DeGeneres. După ce relaţia s-a încheiat, Heche a spus că atât mediatizare, cât şi notorietatea care au venit după au fost în detrimentul carierei ei.

Ea a jucat în „Donnie Brasco (1997) şi „I Know What You Did Last Summer” (1997), „Six Days Seven Nights” (1998). Serialele TV în care a apărut: „Ally McBeal”, „Everwood”, „Men in Trees” şi „The Michael J. Fox Show”, "Gracie's Choice" şi "Vanished". A primit un trofeu Daytime Emmy pentru rolul din „Another World”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Actriţa Anne Heche, în stare gravă după un accident șocant în Los Angeles. Mașina a fost cuprinsă de flăcări. FOTO
Actriţa Anne Heche, în stare gravă după un accident șocant în Los Angeles. Mașina a fost cuprinsă de flăcări. FOTO

Actriţa americană Anne Heche, cunoscută pentru rolurile din filmele "Gracie's Choice" şi "Vanished", este în stare gravă după un accident teribil.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.