Agenții speciali ai FBI au împușcat un bărbat care l-a ameninţat pe Joe Biden. Bărbatul a murit

FBI simulare la hotel
Getty

Agenţi speciali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au împuşcat mortal un suspect, miercuri dimineaţă, în Provo, statul Utah, în timpul unei operaţiuni de arestare şi de percheziţie.

Bărbatul ar fi lansat ameninţări la adresa președintelui Joe Biden şi a altor oficiali, înainte de vizita preşedintelui în acest stat din vestul SUA, relatează CNN şi NBC News, conform News.ro.

Potrivit plângerii penale depuse la Tribunalul Districtual al SUA din Utah, în baza căreia FBI a obţinut mandatul de arestare şi percheziţie, suspectul, care se numea Craig Robertson, a ameninţat "să ia viaţa şi să îi provoace vătămări corporale preşedintelui Statelor Unite", dar şi altor personalităţi publice, între care procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg.

Robertson ar fi făcut aceste ameninţări luni, 7 august, când, referindu-se la călătoria lui Biden în Utah, aşteptată în această săptămână, el a spus că trebuie să îşi pregătească camuflajul şi puşca cu lunetă.

În ceea ce priveşte presupusa ameninţare a lui Robertson la adresa procurorului Bragg, suspectul ar fi spus că magistratul are legături cu George Soros şi că are de gând să-l asasineze într-o parcare.

Citește și
Biden Trump
Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Biden şi Trump sunt la egalitate în intenţiile de vot
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Robertson a menţionat mulţi alţi politicieni, inclusiv procurorul general al New York-ului, Letitia James, procurorul general al SUA, Merrick Garland, şi guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Un oficial cu rang înalt al administraţiei a declarat pentru NBC News că Biden a fost informat despre raidul FBI de miercuri dimineaţă, soldat cu moartea suspectului.

Biden are programată pentru miercuri seară o deplasare în Utah urmând să participe la un eveniment public joi, în Salt Lake City, pe tema asistenţei medicale pentru veterani.

FBI a precizat într-un comunicat că "investighează un incident armat în care a fost implicat un agent, care a avut loc miercuri, 9 august 2023, în jurul orei 6:15 dimineaţa, în Provo, Utah".

"Incidentul a început atunci când agenţii speciali au încercat să pună în aplicare mandate de arestare şi de percheziţie la o reşedinţă. Subiectul este decedat", a precizat FBI.

Niciun agent FBI nu a fost rănit.

"Secret Service este la curent cu ancheta FBI care implică un individ din Utah care a prezentat ameninţări la adresa unui oficial sub protecţie", a declarat, la rândul său, serviciul care se ocupă de paza preşedintelui.

Centrul Naţional de Operaţiuni împotriva Ameninţărilor al FBI primise un pont în martie de la o companie de social media referitor la un utilizator numit @winston4eagles.

Utilizatorul făcuse o postare despre uciderea lui Bragg. La momentul postării, Bragg superviza o anchetă penală asupra fostului preşedinte Donald Trump. La 19 martie, doi agenţi speciali ai FBI l-au confruntat pe Robertson cu privire la comentariul pe care acesta l-ar fi făcut pe reţelele de socializare.

Robertson le-a confirmat agenţilor că el era winston4eagles şi a răspuns că respectivul său comentariu "este un vis".

Documentul de acuzare mai spune că FBI a analizat şi alte comentarii făcute de Robertson pe o altă platformă socială. Robertson deţinea o puşcă cu lunetă şi a ameninţat explicit că va ucide şi alţi oficiali publici, inclusiv pe vicepreşedinta Kamala Harris.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Joe Biden, surprins la bustul gol pe plajă, la Rehoboth Beach. Preşedintele american a stârnit un val de critici
Joe Biden, surprins la bustul gol pe plajă, la Rehoboth Beach. Preşedintele american a stârnit un val de critici

Preşedintele american Joe Biden a stârnit un val de critici după ce s-a afişat la bustul gol pe plajă, la Rehoboth Beach. Cel mai puternic om de la Casa Albă se află în vacanţă împreună cu Prima Doamnă Jill Biden, scrie news.ro.

Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Biden şi Trump sunt la egalitate în intenţiile de vot
Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Biden şi Trump sunt la egalitate în intenţiile de vot

Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, şi predecesorul său republican, Donald Trump, sunt la egalitate în intenţiile de vot în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor, relevă un sondaj publicat marţi de cotidianul The New York Times.

Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden: ”Stupid son of a bitch!” VIDEO
Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden: ”Stupid son of a bitch!” VIDEO

Donald Trump l-a înjurat birjărește pe Joe Biden, despre care a spus că este ”un fiu de cățea prost” și cel mai corupt președinte din istoria Statelor Unite.  

SUA anunţă un ajutor militar în valoare de 345 de milioane de dolari destinat Taiwanului
SUA anunţă un ajutor militar în valoare de 345 de milioane de dolari destinat Taiwanului

Preşedintele american Joe Biden a autorizat un ajutor militar destinat Taiwanului în valoare de 345 de milioane de dolari, anunţă Casa Albă, cu riscul de a înfuria Beijingul. 

O nouă gafă a președintelui Joe Biden. Ce a declarat într-un discurs pe tema sănătăţii mentale
O nouă gafă a președintelui Joe Biden. Ce a declarat într-un discurs pe tema sănătăţii mentale

Preşedintele american Joe Biden a făcut o gafă, într-un discurs pe care l-a susţinut la Washington, pe tema sănătăţii mentale a americanilor.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.