Ambasadorul Chinei la Moscova: Rusia și Ucraina sunt de acord că este nevoie negocieri de pace

Zhang Hanhui
Profimedia

Rusia și Ucraina sunt de acord asupra necesității unor negocieri de pace prin care se se pună capăt războiului, a declarat Zhang Hanhui, ambasadorul Chinei la Moscova.

Rusia și Ucraina sunt de acord, în ciuda ”diferențelor puternice”, că este nevoie de negocieri de pace pentru a pune capăt războiului care durează deja de mai bine de doi ani, a declarat ambasadorul Chinei în Rusia pentru presa moscovită. 

În timp ce diferențe puternice continuă să existe în pozițiile părților din conflictul din Ucraina, toată lumea este de acord că pacea va fi atinsă în cele din urmă prin negocieri”, a afirmat ambasadorul chinez în Rusia, Zhang Hanhui, într-un interviu acordat pentru ziarul Izvestia și citat de agenția TASS.

De remarcat că în articolul realizat de presa rusă nu este folosit nicăieri termenul ”război”.

Ambasadorul Chinei a subliniat că Beijingul sprijină convocarea unei conferințe internaționale la care toate părțile, inclusiv Rusia, să participe în mod egal.

Citește și
luna plină a lupului
Rusia și China vor să instaleze un reactor nuclear pe Lună. Când s-ar putea întâmpla acest lucru
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Motivul pentru care Simona Halep a ales turneul mic de la Rouen

”China este dispusă să joace rolul său unic în promovarea unei soluții politice”

Au trecut doi ani de când criza din Ucraina a escaladat, iar acum, că luptele se prelungesc, cea mai urgentă sarcină este restabilirea păcii. În ultimii doi ani, China a menținut contacte strânse cu o serie de țări, inclusiv Rusia și Ucraina, continuând să joace un rol constructiv în soluționarea crizei”, a spus diplomatul chinez.

Potrivit acestuia, ”China sprijină convocarea la timp a unei conferințe internaționale de pace cu aprobarea atât a părții ruse, cât și a celei ucrainene, cu participarea egală a tuturor părților și discuții oneste despre toate opțiunile pentru un plan de pace. China este dispusă să continue să joace rolul său unic în promovarea unei soluții politice la criza ucraineană”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Statele care l-au felicitat pe Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale
Statele care l-au felicitat pe Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale

China, Coreea de Nord şi Iranul l-au felicitat luni pe preşedintele în exerciţiu Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale din Rusia, relatează AFP.

Rusia și China vor să instaleze un reactor nuclear pe Lună. Când s-ar putea întâmpla acest lucru
Rusia și China vor să instaleze un reactor nuclear pe Lună. Când s-ar putea întâmpla acest lucru

Rusia și China iau în considerare amplasarea unei unități nucleare pe Lună în următorii ani, a declarat, marți, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, informează agenția de presă RIA, citată de Reuters.

China sfidează sancţiunile occidentale. Rusia a devenit cel mai mare furnizor al său de petrol în 2023
China sfidează sancţiunile occidentale. Rusia a devenit cel mai mare furnizor al său de petrol în 2023

Rusia a depăşit Arabia Saudită și a devenit cel mai important furnizor de ţiţei al Chinei în 2023.

Proiectul faraonic al lui Putin. Ce vor să construiască Rusia și China în Crimeea: ”Nu oferim informații presei inamice”
Proiectul faraonic al lui Putin. Ce vor să construiască Rusia și China în Crimeea: ”Nu oferim informații presei inamice”

Moscova și Beijingul vor să construiască un tunel subacvatic care să lege Rusia de peninsula Crimeea anexată, un proiect faraonic de miliarde de dolari pentru care a fost înființată deja o companie de proiect, potrivit Washington Post.

China, aliat al Moscovei, anunţă că va participa în Arabia Saudită la discuţiile despre Ucraina, care exclud Rusia
China, aliat al Moscovei, anunţă că va participa în Arabia Saudită la discuţiile despre Ucraina, care exclud Rusia

China a anunţat vineri că va trimite un oficial de rang înalt în Arabia Saudită pentru discuţiile pe care le găzduieşte în acest weekend pe tema războiului din Ucraina.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.