Angajat al unui aeroport, condamnat. De ce schimba etichetele bagajelor

aeroport singapore
iStock

Un manipulator de bagaje de pe aeroportul din Singapore a fost condamnat la 20 de zile de închisoare.

El a schimbat etichetele de identificare a aproape 300 de bagaje care, din acest motiv, au fost trimise în destinaţii greşite în întreaga lume, relatează marţi AFP.

Tay Boon Keh, în vârstă de 66 de ani, a pledat vinovat la acuzaţia că a schimbat etichetele a 286 de bagaje pe aeroportul Changi, unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene din lume, transmite Agerpres.

El a făcut aceste schimbări între noiembrie 2016 şi februarie 2017, motivând că era "furios şi frustrat" după ce solicitarea sa de personal suplimentar pentru departamentul său a fost ignorată.

Bagaje care tranzitau aeroportul Changi cu destinaţia Perth, Manila, Frankfurt, Londra şi San Francisco au fost vizate de acţiunile bărbatului. Pasagerii afectaţi călătoreau cu Singapore Airlines şi filiala sa regională, SilkAir.

Citește și
schiphol
„Situație suspectă” la bordul unui avion de pe aeroportul Schiphol, dovedită a fi o eroare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul suferea de asemenea de o depresie severă, însă parchetul a declarat că starea sa de sănătate "nu a contribuit semnificativ la faptul că a comis delictele".

Procurorul Thiam Jia Min a subliniat că aceste acte ar fi putut avea "consecinţe potenţial grave şi chiar fatale" pentru unii pasageri care riscau să fie lipsiţi de medicamente.

Circa 65,6 milioane de pasageri au tranzitat anul trecut aeroportul Changi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mâna dreaptă a temutului interlop
Mâna dreaptă a temutului interlop "Cap de porc" a ajuns în România, sub escortă. De ce e acuzat "Stripăru"

Unul dintre locotenenţii interlopului Ioan Clămparu, Adrian Marius Crăciun, a fost adus în ţară, miercuri seară.

„Situație suspectă” la bordul unui avion de pe aeroportul Schiphol, dovedită a fi o eroare
„Situație suspectă” la bordul unui avion de pe aeroportul Schiphol, dovedită a fi o eroare

Autoritățile olandeze au investigat miercuri seară o „situație suspectă” la bordul unui avion de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Ulterior, s-a dovedit că a fost o alarmă falsă, declanșată din greșeală.

Drifturi pe o pistă dezafectată a aeroportului din Iași. Demonstrațiile unei fete de 16 ani
Drifturi pe o pistă dezafectată a aeroportului din Iași. Demonstrațiile unei fete de 16 ani

Show de senzaţie la Iaşi cu maşini tunate, anvelope arse şi mult fum.

Jurnalista care a pretins că e însărcinată pentru 60 de dolari. ”Nu mi s-a părut jenant”
Jurnalista care a pretins că e însărcinată pentru 60 de dolari. ”Nu mi s-a părut jenant”

Mulți pasageri devin creativi atunci când vine vorba despre bagajele pe care trebuie să le ia cu ei în avion. În timp ce unii dintre ei se îmbracă cu mai multe haine, alții au început ”să poarte” și laptopuri.

Apel disperat al unei regine a frumuseţii. De ce e blocată de 2 săptămâni într-un aeroport
Apel disperat al unei regine a frumuseţii. De ce e blocată de 2 săptămâni într-un aeroport

O regină a frumuseții din Iran a petrecut aproape două săptămâni în Aeroportul Internațional din Manila, mărturisind că va fi ucisă dacă se întoarce acasă. Femeia încearcă să obțină azil în Filipine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.