Angela Merkel: Trebuia să acționăm mai devreme, dar oamenii trebuie să vadă paturile pline

Angela Merkel
Profimedia

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că țările europene ar fi trebuit să acționeze mai din timp pentru a opri al doilea val de infectare cu coronavirus, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece „oamenii trebuie să vadă paturi de spital pline.”

Merkel a făcut această afirmație în cadrul unei videoconferințe de joi, la care au participat liderii celor 27 de state din UE. Aceștia au discutat despre măsurile care trebuie luate pentru a opri al doilea val de Covid-19.

„În acest moment, închiderile sunt singura opțiune. Ar fi trebuit să acționăm mai devreme, dar oamenii nu ar fi acceptat foarte ușor. Trebuie să vadă paturi de spital pline”, a transmis cancelarul german Angela Merkel, spre surprinderea liderilor europeni care au participat la videoconferință, scrie cotidianul italian La Stampa.

În cadrul videoconferinței, care a durat două ore, Emmanuel Macron a vorbit despre carantina națională împusă în Franța, iar premierul slovac a explicat cum funcționează proiectul de testare a întregii populații din țara sa. Mulți lideri europeni au cerut „o cooperare puternică la nivelul UE”.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au avertizat frontierele interne din Uniunea Europeană nu trebuie închise din nou pentru transportul de mărfuri, în ciuda creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite dpa.

Citește și
Angela Merkel
Angela Merkel a dat o veste teribila! Ce ne asteapta in urmatoarele luni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Cred că am învăţat cu toţii lecţiile. Nu ne-a trebuit mult ca să pricepem că asta afectează piaţa unică, fluxul de produse”, a spus von der Leyen, referindu-se la reacţia automată de închidere a frontierelor în martie, la începutul epidemiei.

Şefa executivului european a apreciat în schimb că cetăţenii Uniunii ar trebui să îşi limiteze deocamdată la strictul necesar deplasările în zona cu frontiere deschise.

În Europa au fost confirmate săptămâna trecută 1,3 milioane de cazuri noi de coronavirus, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar spitalele sunt tot mai aglomerate.

Primele carantine au provocat confuzii; guvernele şi cetăţenii din UE au fost luaţi prin surprindere şi s-au produs întârzieri la transport chiar şi pentru produse de primă necesitate, iar uneori s-au creat ambuteiaje rutiere de mari proporţii. De data aceasta, liderii doresc să se informeze reciproc mai bine despre intenţiile fiecăruia, prin videoconferinţe periodice.

În ultimele zile, Germania şi Franţa au anunţat noi interdicţii de circulaţie, iar Belgia, Italia şi Spania - printre alte ţări - au impus diferite restricţii.

Merkel le-a spus însă partenerilor europeni că frontierele trebuie să rămână deschise pentru a asigura circulaţia mărfurilor, a declarat un purtător de cuvânt al liderei de la Berlin. „Pentru Germania, ca ţară aflată în mijlocul Europei, este deosebit de important să existe o circulaţie economică funcţională”, a declarat Steffen Seibert.

Videoconferinţa de joi a oferit Bruxellesului şi ocazia de a îndemna statele membre ale UE să îşi intensifice eforturile de depistare şi urmărire a cazurilor de coronavirus, după ce avertizase recent cele 27 de ţări că trebuie să colaboreze îndeaproape. Comisia Europeană cere o comunicare mai eficientă a datelor despre COVID-19, asigurarea compatibilităţii la nivel european a diferitelor aplicaţii de urmărire şi adoptarea testării antigenice rapide.

Testele pe bază de antigeni sunt mai rapide, dar mai puţin fiabile decât cele moleculare utilizate cel mai adesea până în prezent.

Statele europene trebuie să înceapă de asemenea pregătirile pentru apariţia vaccinurilor, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă comună cu von der Leyen. În cazul unora din vaccinurile anunţate sunt necesare mai multe doze pentru fiecare pacient, iar temperaturile de depozitare sunt diferite, deci va fi foarte importantă organizarea infrastructurii necesare, a arătat el.

Michel a adăugat că identificarea grupurilor prioritare - vârstnicii, bolnavii cronici sau personalul medical - este critică; la fel şi combaterea posibilelor dezinformări privind siguranţa vaccinurilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână
Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână

Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise.

Angela Merkel a dat o veste teribila! Ce ne asteapta in urmatoarele luni
Angela Merkel a dat o veste teribila! Ce ne asteapta in urmatoarele luni

Angela Merkel a dat o veste teribila! Ce ne așteapta in urmatoarele luni

Avertismentul cancelarului Angela Merkel, după explozia de cazuri de Covid-19:
Avertismentul cancelarului Angela Merkel, după explozia de cazuri de Covid-19: "Ne aşteaptă luni foarte, foarte grele"

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat că Germania este pe punctul de a pierde controlul asupra luptei cu noul coronavirus. Ea le-a spus colegilor de partid „situația este amenințătoare” și „fiecare zi contează”, potrivit The Guardian.

Merkel face apel la germani să stea în case cât mai mult: ”Numărul de noi infecţii creşte”
Merkel face apel la germani să stea în case cât mai mult: ”Numărul de noi infecţii creşte”

Cancelarul german Angela Merkel a adresat sâmbătă un apel solemn conaţionalilor săi, cerându-le să-şi reducă la maximum relaţionarea socială. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.