Armata rusă spune că a lansat o ofensivă în regiunea Zaporojie. Oficialii ruși anunță noi cuceriri

centrala Zaporojie
Profimedia

Armata rusă a anunţat sâmbătă că a lansat o operaţiune ofensivă în Zaporojie, regiunea din sud-estul Ucrainei pe care teoretic Moscova a anexat-o ilegal în septermbrie anul trecut, dar pe care practic nu o controlează în totalitate.

Ministerul rus al Apărării susţine că în timpul asaltului a cucerit “mai multe linii şi poziţii avantajoase“, scrie news.ro.

Oleksandr Staruh, guvernatorul regiunii, spune că forţele ruse au lansat în timpul nopţii peste 160 de atacuri de artilerie. El a declarat într-o postare pe Telegram că 21 de oraşe şi comune au fost vizate de tiruri, iar o femeie a fost ucisă, în timp ce alte două persoane au fost rănite grav. Zeci de clădiri, inclusiv un teatru, au fost distruse.

Statul Major General al Ucrainei, în ultima sa actualizare privind activităţile de pe câmpul de luptă, raportează că au fost atacuri cu rachete asupra oraşului Huliaipole, precum şi asupra oraşului Nikopol, care se află în regiunea ucraineană vecină Dnipropetrovsk.

Un oficial numit de Rusia în partea ocupată a regiunii Zaporojie susţine că trupele ruseşti au străpuns apărarea ucraineană şi au capturat patru sate . Oficialii ucraineni nu au anunţat însă aceste pierderi teritoriale, deşi actualizarea Statului Major General confirmă că au fost atacuri de artilerie susţinute, în circa 10 locaţii de pe linia frontului, inclusiv între Orihiv şi Kamianske.

Citește și
sicriu
O rusoaica „a îngropat sicriul sigilat al soțului căzut pe front”, iar ulterior a aflat că el era de fapt în viață în Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Linia frontului, inclusiv la sud-est de oraşul Zaporojie, nu s-au mişcat semnificativ de săptămâni întregi. Dar în ultima perioadă au crescut aşteptările privind o posibilă mişcare majoră a Rusiei, mai ales după ce şeful forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujni, a declarat într-un interviu pentru The Economist, luna trecută, că trupele ruseşti sunt "100% pregătite" pentru o ofensivă.

El se aşteapta ca această ofensivă să aibă loc "în februarie, în cel mai bun caz în martie şi în cel mai rău caz la sfârşitul lunii ianuarie".

În actualizarea sa zilnică a informaţiilor despre războiul din Ucraina, Ministerul britanic al Apărării a declarat sâmbătă că există posibilitatea unui avans teritorial al ruşilor în jurul oraşului Bahmut din regiunea Donbas, aprig disputat, dar în rest există puţine mişcări de trupe. Forţele private de care se ajută armata rusă, în special luptătorii Wagner, s-au masat în oraşul Soledar după ce l-au capturat la începutul acestei săptămâni. Mai la sud, în Zaporojie, ambele părţi au masat "forţe semnificative", a observat Ministerul britanic al Apărării, având loc schimburi de artilerie. În apropiere de Kremina, în nord-estul Ucrainei, forţele ucrainene au obţinut unele câştiguri teritoriale mici şi s-au apărat împotriva contraatacurilor ruseşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un american care dezertase în 2019 dintr-o unitate de comandă a US Navy a fost ucis în Ucraina
Un american care dezertase în 2019 dintr-o unitate de comandă a US Navy a fost ucis în Ucraina

Un fost militar american, membru al unei unităţi de comando de elită şi care a dezertat în 2019, a fost ucis în Ucraina săptămâna aceasta, a anunţat vineri Marina militară a Statelor Unite (US Navy).

O rusoaica „a îngropat sicriul sigilat al soțului căzut pe front”, iar ulterior a aflat că el era de fapt în viață în Ucraina
O rusoaica „a îngropat sicriul sigilat al soțului căzut pe front”, iar ulterior a aflat că el era de fapt în viață în Ucraina

O femeie din Rusia ar fi fost anuțată că soțul ei ar fi decedat pe frontul din Ucraina, informație care s-a dovedit falsă ulterior, scrie Sky News.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.