Au fost găsiți vinovații pentru moartea a 39 de migranţi vietnamezi într-un camion-frigorific

politia
Agerpres

Cele 13 persoane arestate marţi în Franţa în ancheta deschisă după ce 39 de migranţi vietnamezi au fost descoperiţi morţi într-un camion frigorific, în octombrie 2019, au fost inculpate, a anunţat sâmbătă o sursă judiciară, informează AFP.

Toate aceste persoane au fost inculpate pentru "trafic de fiinţe umane în grup organizat", "ajutor pentru intrare sau şedere în grup organizat" şi "asociere în scop infracţional". Şase dintre ele sunt de asemenea urmărite pentru "omucidere involuntară", scrie AFP, conform Agerpres.

12 persoane au fost plasate în detenţie provizorie şi 1 sub control judiciar.

La 23 octombrie 2019, 39 de persoane - 31 de bărbaţi, printre care doi adolescenţi de 15 ani, şi opt femei - au fost găsite decedate într-un camion frigorific al cărui container sosise de la Zeebrugge, Belgia. O parte dintre victime stătuseră în Belgia înainte de plecare, a precizat parchetul federal într-un comunicat.

Ancheta cu privire la această tragedie este purtată în comun de Marea Britanie, Irlanda, Franţa şi Belgia. Marţi au avut loc 16 percheziţii pe teritoriul belgian, în principal la Bruxelles, iar 13 persoane au fost arestate: 11 vietnamezi şi doi marocani.

Citește și
Arestat Italia
Un român arestat în Italia, la o stație de taxare, a aflat la penitenciar că are coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drama, care a avut răsunet internaţional, a scos la lumină pericolele imigraţiei clandestine, cu traficanţi lipsiţi de scrupule care profită de vulnerabilitatea victimelor, care ajung adesea în slujbe precare, într-un statut de semi-sclavie în Marea Britanie.

În această lună mai avut loc o arestare, în Irlanda, unde a fost reţinut presupusul organizator al rotaţiei şoferilor care a condus la tragedia vietnamezilor.

În ancheta din Marea Britanie au fost deja inculpate cinci persoane, printre care Maurice Robinson, şoferul camionului interceptat la Grays. În faţa unui tribunal din Londra, el a pledat vinovat de omor din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Un român arestat în Italia, la o stație de taxare, a aflat la penitenciar că are coronavirus
Un român arestat în Italia, la o stație de taxare, a aflat la penitenciar că are coronavirus

Un român din Italia a avut parte de o zi neagră, miercuri. Bărbatul de 40 de ani a fost arestat în timp ce se deplasa cu familia pe o autostradă din apropiere de Brescia, iar odată ajuns la penitenciar, a descoperit că are coronavirus.

Coronavirus România, 30 mai 2020. Încă 6 persoane infectate cu noul coronavirus au decedat
Coronavirus România, 30 mai 2020. Încă 6 persoane infectate cu noul coronavirus au decedat

Până în prezent, în România sunt 19.133 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și s-au înregistrat 1.259 de decese.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.