Aurul, investiția cea mai sigură în vremuri de pandemie. Cât valorează acum un lingou

×
Codul embed a fost copiat

Aurul pare o soluție de investiție tot mai sigură, pentru cei care au bani. Prețul metalului prețios a crescut în timpul pandemiei, în Statele Unite înregistrând valori record de peste 2.000 de dolari pe uncie.

În paralel, în Marea Britanie, patronii magazinelor de bijuterii spun că în ultima perioadă au făcut mai multe afaceri decât într-un an întreg.

La prima vedere pare un telefon mobil. Este, de fapt, un lingou de aur ce cântărește aproape un kilogram, echivalentul a peste 50 de mii de lire sterline. Pe piața britanică, negustorii de metale prețioase au lucrat intens pentru a ține pasul cu cererea mare a clienților. Tot mai mulți oameni vor să cumpere monede și lingouri de aur, care sunt adesea văzute ca o investiție sigură într-o perioadă de criză.

Oliver Temple, co-proprietarul unei companii de investiţii: „Cererea a crescut de la începutul pandemiei. Cred că am făcut în această perioadă mai multe afaceri ca oricând. În prima lună de carantină am vândut aur și argint cât vindem într-un an".

Pe fondul unei incertitudini economice, provocată de virusul Covid-19, prețurile la aur și argint au crescut. În luna iulie, pe piața americană uncia de aur s-a vândut cu 2000 de dolari. Un preț record care nu a mai fost atins din septembrie 2011.

Citește și
Monede de aur
Monede din aur vechi de peste 1.000 de ani, descoperite în Israel
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prețul aurului crește încet, dar sigur

Oliver Temple, co-proprietar Gold Investments: „Aurul este văzut ca o investiție sigură. Prețul lui crește încet, dar sigur. Acoperă taxe, dobânzi și inflația. De fapt, oamenii obișnuiesc să spună că o uncie de aur are valoarea unui costum de calitate. Acum 50, 100 de ani, cu o uncie de aur ți-ai fi cumpărat un costum bun. Chiar și acum când uncia a ajuns la 1.500 de lire e cam același lucru. Așa că aurul are mereu aceeași putere de cumpărare spre deosebire de bani, care își pierd valoarea în bancă".

Pentru moment, specialiştii nu pot da un verdict clar dacă prețul aurului va continua să crească în această perioadă de incertitudine.

James Constantinou, proprietar Prestige Pawnbrokers: „Este foarte dificil să prevezi ce se va întâmpla, dar, în general, situația seamănă puțin cu combinația dintre cărămizi și mortar, are tendința de a crește ajungând la un maxim istoric, dar dacă are un impuls și cade, atunci câștigă teren destul de repede. Așadar, este un moment propice să încasăm bani de pe urma aurului, dar există posibilitatea să vedem din nou o creștere”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care 2 hoți sparg vitrina unui magazin de bijuterii. Reacția vânzătoarei
Momentul în care 2 hoți sparg vitrina unui magazin de bijuterii. Reacția vânzătoarei

Jaf în plină acțiune filmat în Hong Kong. Înarmați până în dinți, hoții au intrat într-un magazin de bijuterii și în mai puțin de două minute au reușit să fugă cu obiecte din aur a căror valoare se ridică la peste 100.000 de euro.

Monede din aur vechi de peste 1.000 de ani, descoperite în Israel
Monede din aur vechi de peste 1.000 de ani, descoperite în Israel

Sute de monede din aur, care au rămas ascunse într-un vas de lut timp de peste o mie de ani, au fost descoperite de un grup de tineri în Israel, informează Reuters luni.

Preţul aurului atinge un nivel record, pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei
Preţul aurului atinge un nivel record, pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei

Preţul aurului a crescut semnificativ luni, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de COVID-19 va încetini ritmul redresării economiei mondiale şi al tensiunilor geopolitice dintre SUA şi China.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.