Austria a respins apelul președintei Comisiei Europene de a accepta România și Bulgaria în Schengen

Schengen

Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.  

Austria susține că, în prezent, extinderea zonei de liberă circulaţie nu are niciun sens, relatează Euractiv si Agerpres.

În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen „fără nicio întârziere". Totuşi, Viena a respins rapid solicitarea.

„În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa şi, în multe ţări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia'', a declarat ministrul de interne austriac Gerhard Karner.

„La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine'', a adăugat el.

Citește și
Roberta Metsola
Președinta Parlamentului European: Blocarea aderării României la Schengen ar putea duce la creşterea extremismului
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Austria blochează aderarea celor două ţări (la Schengen), temându-se de un aflux de migranţi ilegali. Potrivit guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două ţări la Schengen.

Ursula von der Leyen a subliniat miercuri că România şi Bulgaria au devenit deja un model „arătând cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările" de migranţi.

„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere", a adăugat şefa Comisiei Europene în discursul său privind starea UE.

Insistenţa guvernului austriac de a bloca intrarea celor două ţări est-europene în Schengen a fost criticată şi de partidul liberal NEOS, aflat în prezent în opoziţie.

„Acesta este un apel direct către guvernul federal austriac de a ridica în cele din urmă veto-ul său incalificabil şi antieuropean'', a declarat eurodeputata Claudia Gamon pentru agenţia de presă APA, după încheierea discursului Ursulei von der Leyen în plenul Parlamentului European.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ursula von der Leyen, în discursul despre Starea Uniunii: Să aducem România şi Bulgaria în Schengen fără întârziere. VIDEO
Ursula von der Leyen, în discursul despre Starea Uniunii: Să aducem România şi Bulgaria în Schengen fără întârziere. VIDEO

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând "cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările" de migranţi, a declarat miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Președinta Parlamentului European: Blocarea aderării României la Schengen ar putea duce la creşterea extremismului
Președinta Parlamentului European: Blocarea aderării României la Schengen ar putea duce la creşterea extremismului

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că se teme că decizii precum cea de blocare a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen riscă să ducă la înmulţirea „celor care vor să distrugă Europa”.

Refuzul Austriei de a ne primi în Schengen a contribuit la creșterea deficitului bugetar. Ce va face România
Refuzul Austriei de a ne primi în Schengen a contribuit la creșterea deficitului bugetar. Ce va face România

La nouă luni după ce Austria a refuzat aderarea României la spațiul Schengen, guvernul strânge date ca să afle cât ne-a costat acest refuz.  

Bulgaria ar putea adera la Schengen anul acesta, crede premierul Nikolai Denkov. Dar nu poate „garanta” asta
Bulgaria ar putea adera la Schengen anul acesta, crede premierul Nikolai Denkov. Dar nu poate „garanta” asta

Aderarea Bulgariei la Schengen s-ar putea produce anul acesta, pentru că sunt două oportunități pentru acest lucru, a a anunţat duminică premierul bulgar Nikolai Denkov.

Budapesta cere Austriei să nu blocheze aderarea României la Schengen. Motivul invocat de maghiari
Budapesta cere Austriei să nu blocheze aderarea României la Schengen. Motivul invocat de maghiari

Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto (foto articol), i-a prezentat Austriei o ''cerere fermă'' de a nu bloca aderarea României la Spaţiul Schengen, relatează vineri MTI.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.