Biden a semnat un ordin executiv care limitează investiţiile americane în tehnologie în China

Joe Biden
Getty

Preşedintele american Joe Biden a semnat miercuri un ordin executiv care limitează anumite investiţii americane în China în tehnologii considerate sensibile, informează Reuters.

Decizia urmăreşte să împiedice ca know-how-ul şi capitalul american să contribuie la dezvoltarea unor tehnologii ce ar putea permite Chinei să se modernizeze din punct de vedere militar şi să reprezinte o ameninţare la adresa securităţii SUA.

Ordinul semnat de Biden va permite Departamentului Trezoreriei SUA să reglementeze anumite investiţii legate în special de semiconductori, de calculul cuantic şi de serviciile de inteligenţă artificială (AI), au declarat oficiali americani.

Acest pas ar putea exacerba tensiunile dintre Washington şi Beijing, deşi oficialii americani au subliniat că scopul a fost de a răspunde unor preocupări majore de securitate naţională, şi nu de a separa una de cealaltă cele mai mari două economii ale lumii.

Potrivit unei surse, decretul, care se referă doar la investiţiile viitoare, ar trebui să fie pus în aplicare anul viitor, după o perioadă de consultări, pentru a ţine cont de comentariile jucătorilor din sector.
Într-o scrisoare adresată Congresului, Biden a declarat drept urgenţă naţională necesitatea de a face faţă ameninţării pe care o reprezintă ţări precum China "în domeniul tehnologiilor şi produselor sensibile, critice pentru capacităţile militare, de informaţii, de supraveghere sau pentru capacităţile cibernetice".
Propunerea vizează investiţiile în companiile chineze care dezvoltă software pentru proiectarea de cipuri şi instrumente pentru fabricarea acestora. Statele Unite, Japonia şi Olanda domină aceste domenii, iar guvernul chinez a depus eforturi pentru a crea alternative interne.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a lăudat ordinul lui Biden, spunând că "de prea mult timp, banii americani au ajutat la alimentarea ascensiunii armatei chineze. Astăzi, Statele Unite fac un prim pas strategic pentru a se asigura că investiţiile americane nu merg spre a finanţa avansul militar chinez". El spune că Congresul trebuie să înscrie restricţiile în lege şi să le perfecţioneze.

Republicanii au spus, în schimb, că ordinul lui Biden nu a mers suficient de departe.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, Michael McCaul, a lăudat măsura de restricţionare a noilor investiţii în China, dar a declarat că "eşecul de a include investiţiile tehnologice existente, precum şi sectoare precum biotehnologia şi energia, este îngrijorător".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.