Brexit, încă o amânare. Noua dată propusă: 31 ianuarie 2020

brexit
iStock

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, îi consultă marţi seara pe liderii din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene cu privire la cererea de amânare a datei de ieşire a Regatului Unit din Blocul comunitar.

„Preşedintele Consiliului European îi consultă marţi seara pe liderii din UE cu privire la cererea depusă de Regatul Unit pentru a amâna Brexitul până la 31 ianuarie 2020″, a anunţat Mina Andreeva pe contul său de Twitter, după refuzul deputaţilor britanici de a examina în regim accelerat legislaţia de ratificare a acordului de Brexit, relatează Agerpres.

Guvernul spera ca legislaţia privind Brexitul să fie adoptată de camera inferioară a parlamentului până la sfârşitul zilei de joi.

Parlamentul Marii Britanii va avea miercuri şi joi dezbateri asupra discursului reginei, a anunţat preşedintele Camerei Comunelor, Jacob Rees-Mogg.

Parlamentarii britanici au respins calendarul accelerat al premierului Boris Johnson privind adoptarea legislaţiei asupra Brexitului, compromiţând şansele unei ieşiri cu acord din Uniunea Europeană la 31 octombrie.

Citește și
boris johnson
Noi amenințări ale lui Boris Johnson privind Brexit. Ce le-a transmis deputaților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Respins cu 322 de voturi contra (308 pentru), acest calendar prevedea o aprobare a legislaţiei de aplicare a acordului până joi seara, termen considerat prea scurt de deputaţi pentru a dezbate un text de 110 de pagini.

Premierul Boris Johnson a suspendat marţi examinarea acordului asupra Brexitului în Parlamentul britanic în urma respingerii calendarului dorit de guvern, în aşteptarea unei decizii a UE cu privire la o eventuală amânare a datei de retragere din Blocul comunitar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Camera Comunelor a respins calendarul lui Johnson pentru adoptarea legislației Brexit
Camera Comunelor a respins calendarul lui Johnson pentru adoptarea legislației Brexit

Parlamentarii britanici au respins calendarul accelerat al premierului Boris Johnson privind adoptarea legislaţiei asupra Brexitului, compromiţând şansele unei ieşiri cu acord din Uniunea Europeană la 31 octombrie.

Noi amenințări ale lui Boris Johnson privind Brexit. Ce le-a transmis deputaților
Noi amenințări ale lui Boris Johnson privind Brexit. Ce le-a transmis deputaților

Premierul britanic Boris Johnson i-a avertizat marţi pe membrii Camerei Comunelor că va renunța la orice încercare de a obține ratificarea acordului de Brexit și va convoca alegeri anticipate, în cazul în care aceștia vor întârzia adoptarea legislației.

Guvernul Marii Britanii dă asigurări că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie
Guvernul Marii Britanii dă asigurări că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

Guvernul britanic a dat duminică asigurări că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie, în ciuda faptul că premierul Boris Johnson a fost obligat de parlament să trimită UE o scrisoare prin care a solicitat o amânare, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.