Bruxelles-ul anunță o distribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană a propus un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii.

În acest sens, Bruxelles-ul a anunţat o distribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, asupra cărora cele 27 de state membre vor avea cu siguranţă dezbateri furtunoase.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Obiectivul este să facem Europa primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de gaze poluante și să concepem o nouă strategie de creștere economică pentru a atinge această țintă. Știm unde vrem să ajungem și ce avem de făcut pentru asta. Ne putem baza pe cea mai prețioasă resursă regenerabilă a lumii: ideile, ingeniozitatea și puterea inovativă a oamenilor”.

Măsurile propuse de executivul comunitar vizează atingerea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990 şi obţinerea neutralităţii climatice în anul 2050.

Între propuneri figurează o inedită taxă pe kerosen, pentru zborurile în interiorul Uniunii, interzicerea din anul 2035 a comercializării autoturismelor noi Diesel şi pe benzină, dar şi campanii de împădurire.

Citește și
măști
Cât de periculoase sunt măștile de protecție aruncate la întâmplare. Semnal de alarmă tras de medici și activiști
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Însă pilonul principal al planului este cea mai mare extindere a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2.

Fiecare stat membru va trebui să-şi reducă emisiile în sectoarele precizate – inclusiv transporturile şi încălzirea locuinţelor – cu o măsură calculată pe baza PIB-ului pe locuitor. Cu alte cuvinte, statele mai bogate vor avea procentual ţinte mai mari comparativ cu cele mai sărace.

Astfel, Germania, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Luxemburg vor trebui să-şi reducă emisiile cu 50% până în anul 2030, faţă de anul 2005. În acest timp, ţinta de reducere a acestor emisii va creşte în cazul României de la 2% la 12,7%.

Comisia Europeană avertizează că pachetul implică o tranziţie profundă, cu mari schimbări structurale în foarte puţin timp şi va conduce la transformarea economiei şi a societăţii europene.

Frans Timmermans, vice-președintele Comisiei Europene: „Da, va fi dificil, va foarte greu, dar este obligația noastră! Dacă abdicăm de la datoria noastră de a ajuta umanitatea să dăinuiască pe Terra, atunci ne trădam nu doar pe noi înșine, ci și pe copiii și nepoții noștri, care - după părerea mea - vor purta războaie pentru apă și hrană, dacă noi nu rezolvăm problema”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
România comite cea mai gravă infracțiune de mediu de care nu a auzit nimeni. Este echivalentul poluării a 6,5 mil. de mașini
România comite cea mai gravă infracțiune de mediu de care nu a auzit nimeni. Este echivalentul poluării a 6,5 mil. de mașini

Cea mai mare infracţiune de mediu de care nu a auzit nimeni este comerţul ilegal cu gaze fluorurate, care intră în Europa prin România, susține Environmental Investigation Agency (EIA).

Cât de periculoase sunt măștile de protecție aruncate la întâmplare. Semnal de alarmă tras de medici și activiști
Cât de periculoase sunt măștile de protecție aruncate la întâmplare. Semnal de alarmă tras de medici și activiști

Atenție unde aruncați măștile de protecție după ce le folosiți. Medicii și activiștii de mediu atrag atenția că, aruncate la întâmplare, ele sunt un adevărat pericol.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.