Cantitate record de droguri confiscate de autorități în Japonia. Cât valorează captura

cocaina
iStock

Autorităţile japoneze au anunţat vineri că au confiscat 400 de kilograme de cocaină în portul Kobe (vest), o captură fără precedent a cărei valoare este estimată la opt miliarde de yeni (66 de milioane de euro).

''Este un record, în termeni de volum'' pentru confiscare de cocaină în Japonia, a declarat un purtător de cuvânt al vamei nipone, relatează Agerpres.

Recordul anterior a fost în august, când au fost găsite 177 de kilograme de cocaină într-un alt port din prefectura Aichi (centrul arhipelagului nipon).

Originea şi destinaţia finală a noii capturi, descoperită în octombrie, nu se cunosc deocamdată şi ancheta este în curs de desfăşurare.

Este posibil ca traficanţii să fi trimis transportul către portul Kobe din greşeală, au afirmat surse apropiate anchetei citate de agenţia de presă niponă Kyodo, potrivit cărora cocaina a fost găsită în containere maritime.

Citește și
italia politie
Sportivă olimpică, condamnată la 8 ani de închisoare. Ce ascundea în maşină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Traficul şi consumul de stupefiante sunt foarte sever pedepsite în Japonia. Creşterea consumului de canabis de către tineri japonezi este în creştere. Traficul de droguri este una dintre sursele de venit pentru yakuza (mafia niponnă).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un adolescent, supraviețuitor al atacului din Mexic, a mers 23 de kilometri după ajutoare
Un adolescent, supraviețuitor al atacului din Mexic, a mers 23 de kilometri după ajutoare

Un copil de 13 ani, supraviețuitor al atacului sângeros din Mexic în urma căruia nouă mormoni din SUA au fost uciși, a mers 23 de kilometri pentru a căuta ajutoare.

Sportivă olimpică, condamnată la 8 ani de închisoare. Ce ascundea în maşină
Sportivă olimpică, condamnată la 8 ani de închisoare. Ce ascundea în maşină

O sportivă olimpică din Olanda își va petrece mai mult de opt ani în închisoare, după ce autorităților i-au găsit aproape 50 de kilograme de droguri, după ce a fost oprită la un control în Germania.

Doi bucureșteni au ajuns pe mâna DIICOT după ce au ridicat un colet din Spania
Doi bucureșteni au ajuns pe mâna DIICOT după ce au ridicat un colet din Spania

DIICOT a reţinut doi bărbaţi din Bucureşti care au fost prinşi în flagrant după ce au ridicat de la o firmă de curierat un colet venit din Spania care conţinea comprimate de Ecstasy şi cocaină cu valoare de piaţă de aproximativ 100.000 de euro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.