Câte focoase nucleare dețin împreună cele 9 puteri nucleare ale lumii. Numărul acestora a crescut în 2022

arme nucleare
Shutterstock

Numărul ogivelor nucleare - operaţionale - din lume a crescut în 2022, din cauza Rusiei şi Chinei, relevă raportul ”Nuclear Weapons Ban Monitor”, publicat de către ONG-ul norvegian Norsk Folkehjelp, relatează Belga.

 

La începutul lui 2023, cele nouă puteri nucleare oficiale şi neoficiale deţineau 9.576 de focoase nucleare, gata să fie folosite, reprezentând o putere echivalentă cu ”peste 135.000 de bombe (ca cea lansată de către americani la) Hiroshima", se arată în acest raport, potrivit News.

Aceste cifre sunt publicate în contextul în care Moscova a agitat în mai multe rânduri ameninţarea nucleară în legătură cu invazia rusă a Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că a încheiat un acord cu Minskul în vederea desfăşurării de armament nuclear ”tactic” în Belarus, o ţară care se află la frontiera cu Uniunea Europeană (UE) şi NATO.

Adăugarea unui număr de 136 de ogive în stocul nuclear mondial anul trecut este pusă pe socoteala Rusiei, care deţine cel mai mare arsenal nuclear din lume - 5.889 de focoase operaţionale -, dar şi a Chinei, Indiei, Coreei de Nord şi Pakistanului.

Citește și
joe biden, nuclear
SUA şi Corea de Sud pregătesc un răspuns în cazul unui atac nuclear nord-coreean
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Numărul armelor nucleare crește pentru prima oară de la Războiul Rece

”Această creştere este îngrijorătoare şi prelungeşte o tendinţă care a început în 2017”, denunţă o conducătoare a raportului, Grethe Lauglo Østern.

Stocul total de armame atomice - care le include şi pe cele care retrase din serviciu - continuă, în schimb, să scadă.

Numărul total al acestuia a scăzut de la 12.705 la 12.512 în decurs de un an, din cauza distrugerii unor ogive vechi în Rusia şi Statele Unite.

Introducerea în serviciu a unor noi ogive continuă, iar ”numărul total al armelor nucleare în lume va începe să crească în curând, pentru prima oară de la Războiul Rece”, avertizează Lauglo Østern.

Cele opt puteri nucleare oficiale sunt Statele Unite, Rusia, Regatul Unit, Franţa, China, India, Pakistan şi Coreea de Nord, iar Israelul este dotat în mod neoficial cu arma atomică.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin
Propaganda din Rusia a amenințat cu un atac nuclear asupra țării care îl arestează pe Putin

Margarita Simonyan, redactorul-șef al Russia Today și propagandistă rusă de top, a amenințat că Moscova ar putea lovi cu arme nucleare țara care îl arestează pe Vladimir Putin, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.

SUA şi Corea de Sud pregătesc un răspuns în cazul unui atac nuclear nord-coreean
SUA şi Corea de Sud pregătesc un răspuns în cazul unui atac nuclear nord-coreean

Statele Unite şi Coreea de Sud pregătesc "un răspuns coordonat şi concret la o serie de scenarii, între care utilizarea de arme nucleare de către Coreea de Nord", a declarat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, scrie AFP, informează Agerpres. 

Fost expert FBI: Rusia ar ajuta Iranul să construiască arme nucleare, în schimbul promisiunii de a-și uni forțele în război
Fost expert FBI: Rusia ar ajuta Iranul să construiască arme nucleare, în schimbul promisiunii de a-și uni forțele în război

Un fost expert în terorism al FBI afirmă că Iranul ar putea căuta ajutor suplimentar din partea Rusiei pentru a-și spori programul secret de arme nucleare.    

Stoltenberg: Probabilitatea folosirii armelor nucleare în Ucraina rămâne scăzută
Stoltenberg: Probabilitatea folosirii armelor nucleare în Ucraina rămâne scăzută

Şeful NATO, Jens Stoltenberg a declarat că, în opinia sa, "probabilitatea oricărei utilizări de arme nucleare în Ucraina de către Rusia rămâne scăzută", potrivit AFP.

Vladimir Putin: Orice ţară care lansează un atac nuclear asupra Rusiei va fi ştearsă de pe faţa pământului
Vladimir Putin: Orice ţară care lansează un atac nuclear asupra Rusiei va fi ştearsă de pe faţa pământului

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului, notează Reuters.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.