Ce ar fi provocat tragedia din Atlantic. Ultimele clipe ale pasagerilor din submersibilul Titan

×
Codul embed a fost copiat

”Membrii echipajului Titan nu mai sunt. Deplângem dispariția lor!” - este mesajul transmis joi seară de compania care a organizat expediția în care cei 5 pasageri ai submersibilului urmau să ajungă la 3.800 de metri adâncime, în apele Atlanticului.

Anunțul a venit la scurtă vreme după ce Garda de Coastă americană a transmis că au fost descoperite mai multe resturi în zona de căutare.

John Mauger, amiral al Gărzii de Coastă din SUA: „În această dimineață, un ROV - vehicul controlat de la distanță de la bordul navei Horizon Arctic a descoperit un con din partea din spate a submersibiliului Titan, la circa 500 de metri de prora Titaniclui, pe fundul apei. ROV-ul a găsit apoi și alte resturi. După consultarea cu experți ai grupului de căutare am constatat că resturile au legătură cu pierderea catastrofală a camerei de presiune. După ce am ajuns la această concluzie, am anunțat imediat familiile (pasagerilor). În numele Gărzii de Coasta a Statelor Unite și a întregului echipaj de căutare, transmit sincere condoleanțe familiilor.”

Șapte nave și mai multe vehicule subacvatice comandate de la distanță au scotocit, într-o cursă contracronometru, o suprafață imensă de ocean - aproape 26.000 de kilometri pătrați.

A fost lansat și un robot care poate să transmită imagini și informații de la 3.800 de metri adâncime - acolo unde se află epava pachebotului Titanic.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Robotul subacvatic, care aparține companiei OceanGate, a detectat mai multe resturi, printre care cadrul de acostare şi partea din spate a submersibilului Titan.

Fragmentele au fost descoprite la aproximativ 480 de metri de prova Titanicului, anunţă Paza de Coastă americană. Autorităţile au putut „să reconstituie în întregime coca Titan”, cu ajutorul descoperirii a cinci elemente care au aparţinut submersibilului.

Submersibilul Titan, dat dispărut în apropierea de epava Titanicului, ar fi făcut „implozie”, potrivit primelor elemente ale autorităţăilor americane.

„Ar fi putut să aibă loc o explozie în coloana de apă a submarinului”, estimează Paza de Coastă americană.

Pe locul unde a fost găsit submersibilul nu există niciun „fragment din Titanic, este un loc plat”, precizează Paza de Coastă, ceea ce ridică orice îndoieli cu privire la originea fragmentelor găsite.

Zgomotele auzite sub apă nu aveau legătură cu submersibilul, a mai confirmat Paza de Coastă americană.

Cine se afla la bordul submersibilulului Titan

La bordul vehiculului submarin erau miliardarul și aventurierul britanic Hamish Harding, omul de afaceri britanico-pakistanez Shahzada Dawood și fiul său Suleman; și Paul-Henry Nargeolet, un fost scafandru din Marina Franceză, care a mai explorat epava Titanicului în trecut. La bord se afla, de asemenea și Stockton Rush, fondatorul și directorul general al OceanGate, compania care organizează voiaje anuale spre epava Titanicului.

Nu se știe deocamdată dacă trupurile lor vor putea fi recuperate.

Presa a descoperit că soția lui Stockton Rush, Wendy - care este director de comunicare al companiei - este, de aemenea, și ... stră-stră-nepoata Idei și a lui Isidor Straus - doi dintre cei mai bogați pasageri care se aflau pe Titanic, când faimosul pachebot s-a scufundat în 1912. Ambii au pierit îmbrățișați în cabina lor, când vaporul s-a scufundat complet.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.