Cea mai veche micronațiune de la Antipozi a fost răpusă de Covid-19. La un moment dat declarase război Australiei

Cea mai veche micronațiune de la Antipozi a fost răpusă de Covid-19. La un moment dat declarase război Australiei
Principality Hutt River

Hutt River, un autointitulat principat din Australia, a încetat să mai existe, după 50 de ani, din cauza pandemiei de Covid-19. Micronațiunea care declarase la un moment dat și război Australiei a anunțat că se predă din cauza datoriilor.

 

Hutt River a anunțat că se predă Australiei în urma impactului economic al pandemiei, datoriile lăsate de fondatorul său obligându-l pe moștenitor să scoată țara la vânzare, scrie CNN.

Principatul Hutt River a fost înființat în 1960 de Leonard Casley, care se intitula prinț și a exploatat o lacună legislativă pentru a crea această micronațiune într-o zonă izolată din vestul Australiei, la 500 de kilometri de capitala statului Perth.

Principatul a emis pașapoarte proprii și chiar a declarat război la un moment dat Australiei.

Citește și
hitler
Un australian concediat pentru postarea unui meme cu Hitler a primit despăgubiri în valoare de 200.000 de dolari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Amplasat pe 75 de kilometri pătrați de teren agricol, Hutt River avea o suprafață de două ori mai mare decât cea a regiunii Macau, dar cu mai puțin de 30 de locuitori.

 

Avea propria monedă, elibera pașapoarte și întreținea legături diplomatice în SUA și Franța

 

Deși nu a fost niciodată recunoscut oficial de guvernul australian, principatul a acționat ca o națiune independentă.

Hutt River acorda vize și permise de conducere, elibera pașapoarte și avea propria monedă, produce propriile timbre, călătorea sub propriul pavilion și avea 13 birouri diplomatice în 10 țări, inclusiv SUA și Franța.

Prințul fondator Leonard a murit însă în februarie 2019, lăsând în urmă datorii de 2,15 milioane de dolari americani, ceea ce l-a obligat pe fiul și urmașul său, prințul Graeme Casley, să anunțe săptămâna trecută că principatul își va vinde pământul pentru a plăti datoria.

Casley a declarat pentru CNN Travel că a fost devastat să dizolve micronațiunea.

„Este foarte trist să-l vezi pe tatăl tău construind ceva timp de 50 de ani și să fii nevoit să închizi”, a spus Casley.

„Sunt vremuri foarte dure în toată lumea din cauza Covid”, a precizat prințul.

 

Există zeci de micronațiuni în Australia

 

Micronațiunile sunt entități care pretind a fi state suverane, dar nu sunt considerate legal independente, spre deosebire de microstate precum Vatican, care au o suveranitate recunoscută la nivel internațional.

Australia a generat însă mult mai multe astfel de microstate decât majoritatea țărilor lumii.

În ultimele decenii, zeci de cetățeni și-au declarat independența față de Australia și și-au înființat propria națiune.

Cu toate acestea, niciuna nu a fost la fel de renumită ca Principatul Hutt River, care a atras atenția lumii în ultimii 50 de ani.

În timp ce prințul Leonard a decis inițial să se separe de Australia din cauza dezacordului său cu reglementările agricole, el a transformat ulterior principatul într-o atracție turistică unică, vizitatorii ajungând să cumpere pașapoarte, valută și timbre.

Dar, la fel ca destinațiile turistice din întreaga lume, principatul devenit vulnerabil din cauza impactului economic al pandemiei.

Turismul a fost una dintre principalele surse de venit ale Hutt River, în special în ultimii 15 ani, deoarece internetul a contribuit la răspândirea ciudatei sale povești.

A fost închis turiștilor din luna ianuarie, după ce autoproclamatul principat făcuse mari eforturi pentru a dezvolta turismul.

Vizitatorii erau întâmpinați de un membru al familiei princiare, iar viza de intrare costa 2,5 dolari.
 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apelul unui biolog australian: ”Infectați-mă cu Covid-19!”
Apelul unui biolog australian: ”Infectați-mă cu Covid-19!”

Un tânăr om de știință din Australia se oferă să fie cobai în cercetările pentru găsirea unui tratament împotriva Covid-19 și cere să fie infectată cu noul coronavirus.

Un australian concediat pentru postarea unui meme cu Hitler a primit despăgubiri în valoare de 200.000 de dolari
Un australian concediat pentru postarea unui meme cu Hitler a primit despăgubiri în valoare de 200.000 de dolari

O instanță din Australia i-a acordat despăgubiri de 200.000 de dolari unui muncitor al unei rafinării British Petroleum concediat pentru parodierea companiei printr-o arhicunoscută memă cu Hitler, relatează BBC.

Creştere record a numărului de decese de Covid-19 în Australia. Granițele vor rămâne închise până la finalul anului
Creştere record a numărului de decese de Covid-19 în Australia. Granițele vor rămâne închise până la finalul anului

Premierul australian Scott Morrison a declarat că este improbabil ca frontierele interne dintre statele australiene să fie deschise înainte de Crăciun, transmite Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.