Cel puţin 18 copii din Uzbekistan au murit după ce au consumat un sirop de răceală și gripă produs de o companie din India

sirop de tuse
Shutterstock

Ministerul Sănătăţii din Uzbekistan a anunţat că cel puţin 18 copii au murit după ce au consumat un sirop pediatric produs de compania indiană de medicamente Marion Biotech.

Potrivit ministerului uzbec al Sănătăţii, 18 dintre cei 21 de copii care sufereau de o afecţiune respiratorie acută şi au consumat siropul Doc-1 Max au murit după administrare. Produsul este comercializat pe site-ul companiei ca tratament pentru simptome de răceală şi gripă, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Un lot de sirop conţinea etilenglicol care, conform ministerului, este o substanţă toxică. Siropul a fost importat în Uzbekistan de compania Quramax Medical, a indicat ministerul într-un comunicat emis marţi.

De asemenea, ministerul a precizat că siropul a fost administrat copiilor acasă fără reţetă de la medic, fie de către părinţi, fie la sfatul farmaciştilor, în doze care depăşeau doza standard pentru copii.

Nu este deocamdată clar dacă aceşti copii au consumat sirop din lotul suspect sau dacă le-a fost administrată o doză mai mare decât cea standard, ori dacă a fost un cumul din ambele situaţii.

Citește și
alix
Drama unei femei bolnave de cancer. A fost pusă să ia sirop de tuse luni întregi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marion Biotech, Quramax Medical şi Ministerul Sănătăţii din India nu au răspuns imediat la solicitarea Reuters de a face comentarii. O sursă guvernamentală indiană a declarat că Ministerul Sănătăţii din această ţară analizează cazul.

India a lansat marţi o inspecţie la unele fabrici de medicamente din toată ţara pentru a asigura standarde înalte de calitate.

Incidentul din Uzbekistan a fost precedat de un caz similar din Gambia, unde moartea a cel puţin 70 de copii a fost pusă pe seama siropurilor pentru tuse şi răceală produse de Maiden Pharmaceuticals cu sediul în New Delhi. Atât guvernul indian cât şi compania au negat că aceste medicamente au fost de vină pentru decese.

India este cunoscută drept „farmacia lumii”, iar exporturile sale de produse farmaceutice s-au dublat în ultimul deceniu ajungând la 24,5 miliarde de dolari americani în ultimul an fiscal.

Ministerul Sănătăţii din Uzbekistan a declarat că a demis şapte angajaţi pe motiv de neglijenţă pentru că nu au analizat decesele la timp şi nu au luat măsurile necesare. De asemenea, instituţia a precizat că au fost luate măsuri disciplinare împotriva unor „specialişti”, fără a preciza rolul acestora.

De asemenea, ministerul a retras pastilele şi siropurilor Doc-1 Max din toate farmaciile.

În luna noiembrie, Ministerul Sănătăţii din Indonezia a anunţat că numărul copiilor diagnosticaţi cu insuficienţă renală acută ca urmare a ingerării unor substanţe nocive prezente în siropuri medicale ajunsese la 324, dintre care 195 decedaseră. Testele au scos la iveală că cele mai multe dintre decese au fost atribuite unor siropuri contaminate cu cantităţi în exces de etilenglicol şi dietilen glicol, două produse chimice utilizate în produse industriale precum antigelul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat la începutul lunii octombrie că a descoperit „cantităţi inacceptabile” de dietilen glicol şi de etilenglicol în patru siropuri pentru tuse de producţie indiană responsabile pentru decesul copiilor din Gambia.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
66 de copii au murit după ce au fost tratați cu sirop de tuse preparat în India. Anunțul făcut de OMS
66 de copii au murit după ce au fost tratați cu sirop de tuse preparat în India. Anunțul făcut de OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o alertă privind unele siropuri pentru copii produse de laboratorul indian Maiden Pharmaceuticals care ar fi putut provoca decesul a 66 de copii în Gambia şi care au fost distribuite şi în alte ţări.

Drama unei femei bolnave de cancer. A fost pusă să ia sirop de tuse luni întregi
Drama unei femei bolnave de cancer. A fost pusă să ia sirop de tuse luni întregi

O femeie de 29 de ani, din Marea Britanie, a fost diagnositcată cu cancer la plămâni în fază terminală, după ce luni de zile s-a confruntat cu dificultăți respiratorii și tuse agresivă.

Un sirop de tuse, noua sursa de substante halucinogene
Un sirop de tuse, noua sursa de substante halucinogene

In vreme ce responsabilii incearca fara succes sa controleze piata etnobotanicelor, medicii atrag atentia ca adolescentii au gasit o noua sursa de substante halucinogene.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.