Cel puţin nouă morţi în urma unei alunecări de teren în El Salvador: 40 de case au ajuns sub pământ

Alunecare de teren în El Salvador
Profimedia

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite în urma unei alunecări de teren în El Salvador, a anunţat Agenţia de gestionare a dezastrelor, relatează sâmbătă dpa.

Circa 40 de case au fost îngropate sub pământ în momentul în care versanţii vulcanului San Salvador au început să se prăbuşească după precipitaţii abundente.

Cele şapte persoane rănite au fost transportate la spital, dintre care două se află în stare critică. O persoană a fost dată dispărută, potrivit Agerpres.

Iniţial, zeci de persoane au fost considerate dispărute, însă cele mai multe au ajuns în locuri sigure la timp şi au raportat mai târziu autorităţilor, a declarat ministrul de Interne Mario Duran pe Twitter.

Preşedintele Nayib Bukele a trimis forţele armate în regiune. Soldaţi şi angajaţi ai Serviciului de protecţie civilă au folosit câini pentru a căuta victimele.

Citește și
El Salvador
Președintele statului El Salvador a intrat în Parlament cu armata. A cerut peste 100 mil. $
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În America Centrală, alunecările de teren sunt soldate deseori cu morţi şi răniţi deoarece casele sunt adesea construite în zone cu risc ridicat, iar versanţii nu sunt asiguraţi în mod adecvat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini șocante dintr-o închisoare din El Salvador. Ordinul președintelui în plină pandemie
Imagini șocante dintr-o închisoare din El Salvador. Ordinul președintelui în plină pandemie

Biroul de presă al președinției din El Salvador a făcut publice fotografii și înregistrări video șocante cu măsurile luate împotriva deținuților din închisoarea Izalco, în plină pandemie de coronavirus.

Președintele statului El Salvador a intrat în Parlament cu armata. A cerut peste 100 mil. $
Președintele statului El Salvador a intrat în Parlament cu armata. A cerut peste 100 mil. $

Președintele statului El Salvador, Nayib Bukele, a intrat în parlament însoțit soldați înarmați și a cerut legiuitorilor să aprobe un împrumut în valoare de 109 milioane de dolari pentru dotarea armatei și poliției, relatează CNN.

Peste 230 de membri ai unei celebre grupări criminale din SUA au fost arestați la New York
Peste 230 de membri ai unei celebre grupări criminale din SUA au fost arestați la New York

Peste 230 de presupuşi membri ai gangului MS-13, o organizaţie criminală de origine hispanică, au fost arestaţi la New York, Baltimore şi în El Salvador într-una dintre cele mai ample operaţiuni împotriva grupării.

Decizie finală în cazul tinerei acuzată că și-a ucis bebelușul după un viol
Decizie finală în cazul tinerei acuzată că și-a ucis bebelușul după un viol

O tânără de 21 de ani din El Salvador a fost achitată la rejudecarea procesului în care era acuzată de crimă după ce bebelușul ei a fost găsit mort în toaleta unde a născut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.