Tir de rachete asupra capitalei afgane Kabul. Cel puţin o persoană a murit

Atac cu rachete la Kabul
Getty

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi o alta rănită într-un tir cu rachete, sâmbătă dimineaţa, la Kabul, a anunţat Ministerului de Interne afgan, fiind al doilea atac de acest tip în capitala afgană în mai puţin de o lună, relatează AFP.

"Patru rachete au fost trase din cartierul Labe Jar din Kabul", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Tariq Arian, adăugând că două proiectile au aterizat lângă aeroportul din Kabul, oraș cu aproape 4,5 milioane de locuitori.

''Din păcate, o persoană a fost ucisă şi o alta rănită'', a adăugat Tariq Arian.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Ferdaws Faramarz, a confirmat atacul, adăugând că majoritatea rachetelor au lovit partea de est a capitalei, potrivit Agerpres.

Cel puţin 10 persoane au fost ucise pe 21 noiembrie de rachete care au căzut în centrul capitalei Kabul, în apropierea Zonei Verzi, unde se află ambasadele şi companiile internaţionale.

Citește și
prezentator ucis
Un prezentator TV din Afganistan, ucis într-un atac cu bombă. Cine a fost Yama Siawash
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cel puţin cinci persoane, ucise în mai multe atacuri cu obuze în capital Afganistanului
Cel puţin cinci persoane, ucise în mai multe atacuri cu obuze în capital Afganistanului

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 21 au fost rănite sâmbătă într-o serie de atacuri cu obuze de mortier în capitala afgană, Kabul, conform Reuters.

Un prezentator TV din Afganistan, ucis într-un atac cu bombă. Cine a fost Yama Siawash
Un prezentator TV din Afganistan, ucis într-un atac cu bombă. Cine a fost Yama Siawash

Yama Siawash, fost prezentator al postului afgan TOLO TV, a murit, sâmbătă, într-un atac cu bombă, alături de alţi doi civili. Cei trei se aflau într-o maşină căreia i-a fost ataşată o bombă, a anunţat poliţia din Kabul, citată de AP.

Cel puţin 19 persoane ucise într-un atac armat la Universitatea din Kabul
Cel puţin 19 persoane ucise într-un atac armat la Universitatea din Kabul

Cel puţin zece studenţi au fost ucişi luni într-un atac al unor bărbaţi înarmaţi la Universitatea din Kabul, au declarat o sursă de rang înalt din guvernul afgan şi martori ai tragediei, relatează Reuters.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.