Chipul unui pompier care a stins un incendiu la minus 45 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Frigul polar se mută din centrul Statelor Unite către Nord-Est, unde va afecta oraşe ca New York şi Boston. Până acum, a lăsat în urmă un bilanţ teribil: 21 de morţi.

În plus, gerul brutal a ţinut milioane de oameni prizonieri în case. Mai aproape de noi, ninsorile s-au reinstalat în Germania şi chiar în Marea Britanie.

Imaginea acestui pompier, la capătul unei intervenţii, ilustrează cum nu se poate mai bine frigul extrem, care a pus stăpânire pe Statele Unite. A stins un incendiu la minus 45 de grade, potrivit CNN.

În Chicago au fost minus 30 de grade Celsius, iar spărgătoarele de gheaţă şi-au făcut cu greu drum pe un râu transformat în patinoar. Tot în statul Illinois, însă în orăşelul Rockford, termometrele au indicat minus 34 de grade Celsius, un record absolut de la începerea măsurătorilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Don Dale, CBS News: "E atât de frig în zona Midwest, încât un chirurg din Minneapolis spune că vin oameni cu degerături de gradul IV, unde rana a ajuns până la os."

Polul frigului a fost însă orăşelul Cotton, din Minnesota, unde mercurul a indicat -48 de grade Celsius. Tot în Minneapolis a fost filmată şi o cascadă îngheţată.

Localnica: "E frig de îmi îngheaţă genele, însă e o imagine frumoasă."

O femeie din Iowa a aflat cât de repede îi poate îngheţa părul dacă iese din casă cu el ud.

Frigul muşcător aduce şi alte probleme. Pentru că rezervele de gaze se împuţinează pe zi ce trece, autorităţile le-au cerut locuitorilor să reducă, pe cât posibil, consumul astfel încât în case să fie 18 grade. Cei care pot, se "refugiază" în zone ceva mai calde.

A fost atât frig încât a îngheţat şi... iadul. Adică un orăşel din Michigan numit Hell.

Între timp, valul de frig începe să se aşeze şi peste nord-estul Statelor Unite. În statul New York, o furtună, care a adus un strat de jumătate de metru de zăpadă, a lăsat loc gerului arctic.

Culmea este că, săptămâna viitoare, multe dintre peisajele îngheţate în aceste zile se vor topi la temperaturi primăvăratice de 26 de grade Celsius, în unele locuri.

Marea Britanie se pregăteşte şi ea de câteva zile de iarnă în toată regula. Ninsori abundente şi temperaturi extrem de scăzute au provocat haos pe şosele şi pe căile ferate.

Zăpezile şi poleiul au continuat şi vineri. Avertizările pentru vreme rea sunt valabile şi în vestul Londrei, unde s-au depus, pe alocuri, şi 14 centrimetri de zăpadă. Iar în Germania, oraşul Koln a fost paralizat de o ninsoare neobişnuit de abundentă.

În acest timp, în Australia a fost cea mai călduroasă luna ianuarie de când au început măsurătorilor, în 1910. Temperatura medie a lunii a trecut de 30 de grade Celsius şi numeroase oraşe au înregistrat zile în şir peste 45 de grade Celsius.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.