Cine este „Nicolae Popa”, căutat în Cehia pentru că ar fi aruncat în aer un depozit de armament

Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov
Profimedia

Poliţia cehă a declarat sâmbătă că este în căutarea a doi bărbaţi care deţin mai multe paşapoarte, inclusiv paşapoarte ruseşti cu numele Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Prim-ministrul ceh Andrej Babis a anunţat anterior că Praga expulzează 18 diplomaţi ruşi din cauza suspiciunilor privind implicarea serviciile de informaţii ruseşti în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice, în 2014.

De partea cealaltă, Vladimir Dzhabarov, prim-vicepreşedinte al Comisiei de afaceri externe a camerei superioare a Parlamentului rus, a spus sâmbătă, conform agenţiei ruse de presă Interfax, că acuzaţiile aduse de Praga sunt absurde şi că răspunsul Rusiei ar trebuie să fie unul pe măsură.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru BBC că înaintea exploziei, un email a fost trimis către Imex Grup - compania care opera depozitul. În acel email, care se pretindea a fi expediat de Garda Națională din Tadjikistan, se cerea autorizarea accesului a doi bărbați în locație, pentru a efectua o inspecție. Pe documente apăreau numele Ruslan Tabarov din Tadjikistan și Nicolae Popa, din Republica Moldova.

Citește și
coronavirus
Premierul ceh: Starea de urgenţă nu va mai fi extinsă în Cehia după 11 aprilie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Email-ul respectiv conținea și fotografii ale pașapoartelor celor doi, iar fotografiile din documente corespund cu cele două persoane, ofiţeri ai serviciului militar de informaţii rus (GRU), suspectate de implicare în tentativa de otrăvire în 2018 a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia cu agentul neurotoxic din epoca sovietică Noviciok, în oraşul britanic Salisbury.

Ambii au fost surprinși de camerele de supraveghere în Salisbury și au fost identificați de polițiștii britanici drept suspecții care au împrăștiat neurotoxina Noviciok pe mânerul ușii locuinței lui Serghei Skripal.

Potrivit site-ului de investigații Bellingcat, cei doi bărbați ar fi Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, ofiţeri ai serviciului militar de informaţii rus (GRU).

Aceștia au negat implicarea în otrăvirea lui Skripal, la un post de televiziune rusesc, declarând că sunt nutriționiști și că se aflau în Salisbury pentru a vizita catedrala.

Pe 11 octombrie 2014, cei doi s-au folosit de aceleași identități - Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov - pentru a zbura la Praga. Au stat în capitala Cehiei timp de două zile, iar pe 13 octombrie s-au cazat în Ostrava, oraș aflat la aproximativ 100 de km de depozitul de armament. Aveau rezervări făcute până în 17 octombrie.

Explozia la depozitul de armament a avut loc cu o zi înainte, pe 16 octombrie, zi în care cei doi s-au îndreptat către Viena, pentru a lua un zbor spre Moscova. Autoritățile încă nu știu exact cum s-a produs explozia la depozitul de armament.

Moscova promite măsuri dure împotriva Cehiei

 

 

Rusia a denunţat duminică drept o "provocare" expulzarea a 18 diplomaţi ruşi de către Republica Cehă, care îi acuză de spionaj, promiţând "măsuri de retorsiune", în plină perioadă de amplificare a tensiunilor între Moscova şi Occident, relatează AFP.

"Exprimăm un protest puternic către autorităţile cehe. Vom lua măsuri de retorsiune care vor permite ca autorii acestei provocări să devină pe deplin conştienţi de responsabilitatea lor în distrugerea fundamentelor (...) relaţiilor între ţările noastre", a precizat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.

Calificând decizia autorităţilor cehe drept una "fără precedent", Moscova a denunţat acuzaţii "nefondate şi bizare" aduse diplomaţilor săi.

"Acest demers ostil se înscrie în prelungirea unei serii de acţiuni anti-ruseşti întreprinse de Republica Cehă în ultimii ani. Nu puteam decât să vedem aici urma SUA", a adăugat MAE rus.

"Într-un efort de a plăcea SUA în contextul recentelor sancţiuni americane împotriva Rusiei, autorităţile cehe şi-au depăşit chiar stăpânii de peste mări în această privinţă", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cehia acuză Rusia că s-a implicat într-o explozie din 2014 la un depozit de arme. UE și NATO au fost informate
Cehia acuză Rusia că s-a implicat într-o explozie din 2014 la un depozit de arme. UE și NATO au fost informate

Republica Cehă a anunţat duminică faptul că i-a informat pe aliaţii săi din NATO şi Uniunea Europeană despre presupusa implicare a Rusiei într-o explozie din 2014 la un depozit de arme de pe teritoriul său.

Premierul ceh: Starea de urgenţă nu va mai fi extinsă în Cehia după 11 aprilie
Premierul ceh: Starea de urgenţă nu va mai fi extinsă în Cehia după 11 aprilie

Starea de urgenţă impusă în contextul pandemiei de coronavirus nu va fi mai fi extinsă în Republica Cehă după 11 aprilie, a declarat premierul ceh Andrej Babis într-un interviu pentru site-ul de ştiri tn.cz, informează duminică dpa.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.