Cine l-ar fi ucis pe șoferul român din Londra. Principalul suspect a fost arestat

×
Codul embed a fost copiat

Un adolescent este principalul suspect în cazul uciderii românului care făcea curse la cerere în Londra. Poliţiştii britanici l-au arestat și audiat toată noaptea. Are 15 ani și încă nu se știe dacă a acționat singur sau au existat complici.

Mara, logodnica românului ucis la Londra: "Sper să avem dreptul, măcar, să îl vedem, să ne uităm în ochii lui şi să-i punem întrebarea, la judecată: De ce? Vreau să mă uit în ochii lui şi să-l văd şi să-l pot întreba: De ce?"

Mara duce cu ea un destin pe care nu îl mai poate schimba. L-a pierdut pe cel cu care visa să aibă un copil, cât mai curând. Gabriel Bringye era plecat de 12 ani în Anglia. De aproape 5 ani se apucase de taximetrie.

Știa că este o meserie solicitantă, dar strângea din dinţi ca să pună bani deoparte pentru nuntă. Miercuri seară, bărbatul de 37 de ani a fost găsit înjunghiat pe o străduţă întunecată, dintr-un cartier mărginaş al capitalei britanice.

Un șofer de autobuz a dat alarma. După două zile de aşteptare şi incertitudini, Poliţia Metropolitană a comunicat familiei românului că au reţinut un suspect. La câteva sute de metri de locul faptei, echipele de criminalșiti au descoperit unul dintre cele două telefoane ale victimei.

Citește și
Adrian Stoica
Inginerul român care controlează roboții trimiși de NASA pe Marte. Ultimul a costat a costat peste un miliard de dolari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Renata, sora taximetristului ucis la Londra: "Gabriel avea mereu două telefoane la el: unul cu care vorbea cu noi şi unul cu care muncea. Unul a fost în maşină şi al doilea a fost găsit, să zic, la 500 de metri mai încolo, pe acea stradă. Ce cred eu, da, ar fi vrut să fure telefonul. S-a speriat, sigur, l-a înjunghiat şi a vrut să fugă cu telefonul şi, posibil, după aia a realizat şi a aruncat telefonul, să nu aibă dovezi, să nu îl găsească, sau ceva."

Mara: "Este dureros să auzi că e posibil ca un copil de 15 ani să fi făcut asta. În acelaşi timp, parcă, totuşi, ne simţim bine că a fost prins. A fost pus sub acuzare, deci au probe clare ca el a fost. Ceea ce nu se ştie încă, urmează să se investigheze dacă a fost singur sau nu."

Poliţia britanică nu a făcut publice detalii din anchetă. Nici măcar mobilul crimei.

Părinții lui Gabriel se pregătesc să plece din Oradea către Regatul Unit. Vor să fie alături de fiică şi de partenera tânărului, înainte de aducerea în țară a trupului acestuia. Peste o săptămână ar fi fost ziua lui.

Moartea românului ilustrează, încă o dată, problemă majoră pe care o au forțele de ordine din Londra cu violențele de acest gen. Este cel de-al 12-lea atac în urma căruia victima înjunghiată își pierde viața de la începutul anului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șofer român ucis la Londra în propria mașină, de către un client. Tânărul urma să se căsătorească
Șofer român ucis la Londra în propria mașină, de către un client. Tânărul urma să se căsătorească

Tragedie românească, la Londra. Un taximetrist de 37 de ani, plecat din Oradea, a fost înjunghiat mortal, iar criminalul nu a fost deocamată identificat.

Inginerul român care controlează roboții trimiși de NASA pe Marte. Ultimul a costat a costat peste un miliard de dolari
Inginerul român care controlează roboții trimiși de NASA pe Marte. Ultimul a costat a costat peste un miliard de dolari

Un inginer român de la NASA este implicat în proiectul de testare robotică a zborurilor cu elicopterul pe Marte. 

Românul care a îngrozit Marea Britanie în 2019 a fost prins. Ce le-a făcut unor femei în propria lor casă
Românul care a îngrozit Marea Britanie în 2019 a fost prins. Ce le-a făcut unor femei în propria lor casă

Un român din Brăila, principalul suspect într-un atac violent care a șocat Marea Britanie, a fost capturat în țară.

Cea mai luxoasă sală de banchet din imperiul roman, descoperită de arheologi la Tivoli
Cea mai luxoasă sală de banchet din imperiul roman, descoperită de arheologi la Tivoli

Bogăţia arhitecturală din vila împăratului roman Hadrian (76-138 după Hristos) de la Tivoli era admirată deja de scriitoarea Marguerite Yourcenar şi de generaţiile de vizitatori, de artişti şi de curioşi îndrăgostiţi de luxosul teatru maritim.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.