Comisia Europeană va propune ca țările din UE să îşi reducă consumul lunar de electricitate cu cel puţin 10%

Retea de electricitate
Shutterstock

Comisia Europeană este aproape de a finaliza un plan de măsuri care prevede plafonarea profiturilor companiilor energetice şi direcţionarea banilor spre consumatori, în încercarea de a diminua preţurile la energie, transmite Bloomberg.

Potrivit unui document de lucru consultat de Bloomberg, Executivul comunitar vrea să plafoneze preţurile pentru producătorii de electricitate care nu utilizează gaze naturale la 180 de euro pentru un Megawatt oră, mai jos decât plafonul de 200 de euro pentru un Megawatt oră care se vehicula anterior. Asta ar plafona veniturile producătorilor de electricitate din surse regenerabile, centrale nucleare şi biomasă la mai puţin de jumătate faţă de preţul pe piaţă al energiei electrice, aproximativ 460 de euro pentru un Megawatt oră în prezent. Plafonul ar urma să se aplice după ce tranzacţiile cu energie electrică vor fi încheiate, astfel încât să nu afecteze în mod direct preţul energiei electrice la bursă.

O altă propunere care ar urma să fie prezentată de Comisia Europeană vizează o taxă pe profiturile excesive ale companiilor care vând combustibili fosili. Potrivit documentului de lucru, ţările membre UE vor introduce o taxă temporară pe profiturilor companiilor cu sediul în UE şi care activează în industriile de petrol, gaze, cărbune şi rafinare. Taxa va fi de cel puţin 33% din profiturile suplimentare realizate în anul fiscal 2022. Este vorba de o taxă excepţională şi temporară şi este la latitudinea statutelor membre să o introducă.

De asemenea, Comisia Europeană va propune ca ţările membre să îşi reducă consumul net lunar de electricitate cu cel puţin 10% şi cu 5% în orele de vârf, scrie Agerpres.

În schimb, în documentul de lucru al Executivul comunitar nu este inclus şi un plafon pentru preţul gazelor naturale, o idee care a provocat diviziuni în rândul satelor membre UE. Ţările UE au cerut Bruxelles-ului să propună un astfel de plafon dar până acum nu au ajuns la un acord dacă plafonul se va aplica pentru toate importurile de gaze naturale, pentru importurile de gaze prin conducte sau pentru tranzacţiile angro cu gaze naturale.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Provocare constă în găsirea unei soluţii la nivelul întregului bloc comunitar dar care să se potrivească fiecărui stat membru, în condiţiile în care componenţa mixului energetic variază de la o ţară la alta.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să prezinte, miercuri, pachetul de măsuri al Executivului comunitar, urmând ca ulterior guvernele statelor membre să pună la punct detaliile, după o posibilă la reuniunea extraordinară a miniştrilor europeni ai Energiei din 30 septembrie convocată de preşedinţia cehă a UE.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.