Coșmar pentru două turiste care au cunoscut un bărbat, într-o excursie în Germania. Una dintre ele a murit ulterior

×
Codul embed a fost copiat

Două turiste din Statele Unite, aflate în drumeție în sudul Germaniei, au fost bătute cu sălbăticie și aruncate într-o prăpastie de un alt turist, tot american. 

Una dintre ele, în vârstă de 21 de ani. a murit. Totul s-a petrecut în apropierea unuia dintre cele mai populare obiective turistice din Germania, Castelul Neuschwanstein din Bavaria, relatează CNN.

Faptele s-au petrecut miercuri, iar femeia a murit peste noapte după ce a suferit răni grave, a precizat poliţia din Bavaria într-un comunicat transmis joi.

Victima plecase miercuri într-o drumeţie împreună cu prietena ei, o americancă de 22 de ani, către celebrul Marienbrücke, un pod istoric, vestit pentru priveliştile pe care le oferă asupra castelului Neuschwanstein. Cele două femei au întâlnit un bărbat american în vârstă de 30 de ani care le-a convins să îl urmeze pe o potecă ascunsă ce ar fi dus către un punct de belvedere, potrivit poliţiei.

Ambele femei erau turiste americane şi nu îl cunoşteau pe bărbat, a declarat pentru CNN Thomas Hoermann, purtător de cuvânt al biroului procurorului din oraşul Kempten din Bavaria.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce le-a condus pe femei pe traseu, bărbatul a atacat-o fizic pe femeia de 21 de ani, potrivit poliţiei. Bărbatul a strâns-o de gât apoi pe femeia de 22 de ani şi a împins-o pe o pantă abruptă, după ce aceasta a intervenit pentru a-şi ajuta prietena.

Poliţia crede că bărbatul a încercat apoi să comită o infracţiune sexuală împotriva victimei de 21 de ani. El a împins-o apoi şi pe aceasta în prăpastie, făcând-o să cadă circa 50 de metri.

Cele două femei au fost salvate miercuri după-amiază de salvamontiştii din Füssen. Serviciile de salvare au transportat-o pe tânăra de 21 de ani cu avionul la un spital, unde a murit ulterior. Prietena ei a reuşit să vorbească atunci când a fost găsită de salvatori şi a fost, de asemenea, transportată la spital.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA în Germania a declarat joi pentru CNN că reprezentanţa diplomatică este "la curent cu un incident care implică mai multe persoane în Germania", fără a confirma naţionalitatea acestora. "Consulatul SUA din Munchen monitorizează îndeaproape situaţia şi este în contact cu autorităţile", a precizat însă purtătorul de cuvânt. Ambasada a declarat că nu poate face alte comentarii în acest moment din motive de confidenţialitate.

Atacatorul, care a fugit de la locul faptei, se află acum în custodia poliţiei, potrivit poliţiei. El este cercetat pentru crimă, tentativă de crimă şi tentativă de agresiune sexuală, a precizat poliţia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.