Cum arată primul avion de linie construit de China. A efectuat cu succes zborul de inaugurare | GALERIE FOTO

avion china
Profimedia

Primul avion de linie construit de China, C919, a realizat duminică primul zbor comercial de inaugurare, de la Shanghai la Beijing, iar constructorul său, compania Comac, a anunţat că a înregistrat deja 1.200 de comenzi.

Beijingul speră ca avionul de tip C919 să rivalizeze cu aeronavele străine cele mai populare - Boeing 737 MAX şi Airbus A320.

”În viitor, majoritatea pasagerilor va putea să aleagă să călătorească la bordul aparatelor mari de concepţie naţională”, pledează televizunea chineză de stat CCTV.

Aronava care a efectuat zborul MU9191 al companiei China Eastern Airlines a aterizat ”uşor” pe Aeroportul Internaţional din Beijing, cu aproximativ 40 de minute mai devreme, către ora locală 12.30 (7.30, ora României), potrivit CCTV.

Zborul ”a fost extrem de fluid, confortabil şi memorabil. Cred că mi-l voi aminti mult timp”, a declarat CCTV un pasager, la bordul avionului, după aterizare.

Citește și
avion
Un avion care venea de la Viena nu a putut ateriza la Iaşi din cauza furtunii. Aeronava a fost redirecţionată către Budapesta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avionul a decolar de pe aeroportul Hongqiao din Shanghai, duminică dimineaţa, potrivit unor imagini difuzate de post, care preciza că la bord se aflau 130 de pasageri, scrie news.ro.

Înainte de decolare, presa de stat a prezentat zeci de pasageri adunaţi pe aeroportul din Shanghai, pentru a admira aeronava albă, cu linii elegante.

Ei au urcat apoi la bordul avionului care, după ce a rulat pe pistă, a decolat.

Grupul de pasageri a primit bilete de îmbarcare roşii, iar la bord o fastuoasă ”masă tematică”, pentru a sărbători evenimentul, potrivit CCTV.

China încearcă să devină autonomă în domeniul tehnologiei

China, care încearcă să devină autonomă în sectorul tehnologiilor, a investit mult în producţia primului avion de linie de concepţie chineză.

Aeronava este construită de către întreprinderea de stat Comac, dar numeroase piese provin din alte ţări.

Avionul de tip C919 urmează să fie desfăşurat, începând de luni, pe rute regulate ale China Eastern Airlines, pentru a realiza o legătură de la Shanghai la Chengdu (sud), a anunţă CCTV.

Primul model al acestui avion cu fuzelajul îngust, care poate transporta 164 de pasageri, a fost livrat în mod oficial companiei aeriene chineze în decembrie 2022.

Directorul general adjunct al Comac, Zhang Yujin, declara în ianuarie publicaţiei The Paper, susţinută de putere, că întreprinderea a înregistrat peste 1.200 de comezni ale aeronavei.

Constructorul de stat preconizează să-şi crească în cinci ani capacitatea de producţie anuală la 150 de modele, anunţa atunci Zhang Yujin.

Asia - şi China mai ales - constituie obiective prioritare ale giganţilor european Airbus şi american Boeing, care încearcă să profite de pe urma cererii tot mai mari de zboruri ale unei clase medii de o mărime importantă.

În aprilie, Airbus a anunţat o dublare a capacităţilor de producţie în China şi a semnat un acord în vederea construirii unei a doua linii de asamblare a A320, la Tianjin (nord-est).

Prima instalaţie de asamblare de la Tianjin a fost deschisă în 2008 şi produce patru avioane de tip A320 pe lună, un ritm pe care Airbus speră să-l crească la şase pe lună până la sfârşitul lui 2023.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion a zburat ore întregi în timp ce pasagerii și piloții erau morți sau inconștienți. Ce a urmat
Un avion a zburat ore întregi în timp ce pasagerii și piloții erau morți sau inconștienți. Ce a urmat

Un incident neobișnuit a avut loc în anul 1999. Un avion care a decolat din Florida cu destinația Dallas a deviat de la drum, la puțin după decolare. A urcat la altitudinea obișnuită, dar a început să se îndrepte spre Canada.

Un avion care venea de la Viena nu a putut ateriza la Iaşi din cauza furtunii. Aeronava a fost redirecţionată către Budapesta
Un avion care venea de la Viena nu a putut ateriza la Iaşi din cauza furtunii. Aeronava a fost redirecţionată către Budapesta

Vremea capricioasă le-a încurcat planurile unor călători care ar fi trebuit să ajungă la Iași. Avionul în care se aflau nu a putut ateriza pe aeroportul din Moldova din cauza unei furtuni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.