Cum ne putem transforma în îngrășământ după moarte. Soluția găsită de americani

×
Codul embed a fost copiat

Când te gândești la un loc de odihnă veșnică, de obicei îți vin în minte două variante: cimitirul sau crematoriul.

Locuitorii din New York au o altă opțiune: dacă își dau acordul, trupul trecut în neființă poate fi transformat în compost. Nu e o glumă, iar adepții metodei spun că este bună pentru mediul înconjurător. Sunt, însă și voci care spun că această practică este nu doar ciudată, ci şi nepotrivită.

Reporter: E o glumă?

Localnic:Nu, nu, e adevărat. Guvernatorul a semnat legea și a promulgat-o. Da, mă rog, fiecare face ce vrea. Eu o să fiu incinerat”.

Reporter: Nu vrei să fii transformat în compost?

Citește și
cimitir
„Taxa pe uitare” percepută într-un cimitir din Ploiești. O angajată este cercetată disciplinar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic:Nu! Îmi vine în minte doar grămada de compost a tatălui meu când eram mai tânăr. Era pusă într-un butoi mare, punea acolo tot felul de chestii și le amesteca, așa că”.

Reporter: Tu nu vrei să pățești asta?

Localnic:Nu”.

Localnic: Eu aș prefera să fiu transformat în compost”.

Reporter: Vorbești serios?

Localnic:Să mă întorc pe Pământ și acest trup să fie folositor pentru ceva anume”.

Procedura prin care corpul uman este transformat în fertilizant organic, după moarte, este văzută ca o alternativă ecologică la înmormântarea tradițională sau incinerare.

Amy Paulin, inițiatoarea proiectului de lege:Trebuie să recunosc că atunci când am auzit prima dată această idee, m-am gândit: 'O, Doamne! E ciudat'! Dar dacă te gândești mai bine, nu e chiar așa. De fapt, e o alegere foarte bună și cred că, în timp, multe familii vor opta pentru acest lucru”.

Inițiatoarea proiectului de lege spune că procedura e benefică pentru mediu. Înmormânările tradiționale necesită tot felul de resurse pentru fabricarea sicrielor, iar incinerările duc la emisii de carbon ridicate.

Marcia Kramer, reporter CBS2 News:Susținătorii acestei proceduri spun că poate fi benefică atunci când nu vor mai fi locuri în cimitre, dar nu toată lumea e de aceeași părere”.

Richard Codey, patron firmă de pompe funebre:În cimitire există spațiu suficient pentru morminte. Nu văd nimic interesant în această procedură și nu economisești în vreun fel”.

Cât costă operațiunea

Operațiunea costă aproape 8.000 de dolari. E nevoie de un recipient de metal în care se pun tot felul de materiale vegetale lângă cadavru, iar întregul proces durează aproape trei luni.

Procedura e legală și în Suedia, iar în Marea Britanie este permis ca un trup să fie îngropat fără sicriu, sau într-unul biodegradabil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un cimitir din Suceava a fost profanat de Anul Nou. Ce au găsit oamenii veniți să aprindă lumânări
Un cimitir din Suceava a fost profanat de Anul Nou. Ce au găsit oamenii veniți să aprindă lumânări

Este anchetă în judeţul Suceava, acolo unde un cimitir întreg a fost profanat și vandalizat de persoane necunoscute.

„Taxa pe uitare” percepută într-un cimitir din Ploiești. O angajată este cercetată disciplinar
„Taxa pe uitare” percepută într-un cimitir din Ploiești. O angajată este cercetată disciplinar

Persoanele cu locuri de veci într-un cimitir din Ploiești vor fi obligate să plătească o taxă suplimentară, dacă nu mai știu unde sunt acestea.

Morminte vopsite în portocaliu, într-un cimitir din Alba. Motivul e absolut uluitor. S-a deschis dosar penal
Morminte vopsite în portocaliu, într-un cimitir din Alba. Motivul e absolut uluitor. S-a deschis dosar penal

Mormintele dintr-un cimitir din Alba au fost vopsite în portocaliu, iar polițiștii au început urmărirea penală împotriva administratorului cimitirului. Polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de profanare de morminte.

Incendiu de proporții în cimitirul din Slava Rusă. De la ce ar fi pornit flăcările
Incendiu de proporții în cimitirul din Slava Rusă. De la ce ar fi pornit flăcările

A fost prăpăd în comuna Slava Rusă din județul Tulcea. Cel mai probabil, o candelă lăsată aprinsă în cimitir a declanşat un incendiu care a cuprins sute de metri de vegetaţie. Zeci de pompieri au fost chemați la fața locului.

Zeci de sicrie, suspendate în aer după ce o clădire dintr-un cimitir din Italia s-a prăbușit | GALERIE FOTO
Zeci de sicrie, suspendate în aer după ce o clădire dintr-un cimitir din Italia s-a prăbușit | GALERIE FOTO

Zeci de sicrie au rămas suspendate în aer după prăbușirea unei clădiri de patru etaje, care conținea nișe funerare, la cel mai vechi cimitir din Napoli.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.