Dezastru în Turcia. Lira continuă căderea liberă, iar specialiștii independenți susțin că inflația a ajuns la 50%

×
Codul embed a fost copiat

Lira turcească continuă să se deprecieze abrupt și a ajuns la cele mai scăzute valori în raport cu dolarul și euro. Inflația a atins 20%, potrivit datelor oficiale.

Însă, un grup de cercetare independent, din care fac parte specialiști și foști oficiali guvernamentali, estimează inflația din Turcia la o rată șocantă, de 50%.

Prețurile la alimentele de bază au explodat, iar cozile la pâine, acolo unde este mai ieftină, pentru că prețul este subvenționat, au devenit o imagine obișnuită în ultimele săptămâni.

Lira turcească a scăzut cu 46 la sută de la începutul anului, iar analiștii pun această criză pe seama politicii monetare cu dobânzi mici susținută de președintele Erogan.

Agenția de rating Fitch a calificat drept prematur programul de relaxare monetară al băncii centrale, care a început astă-toamnă, chiar atunci când inflația accelera. Astfel, Fitch a redus ratingul de țară al Turciei, revizuind perspectiva de la "stabilă" la "negativă".

Citește și
lira turceasca
Situație critică în Turcia. Lira turcească s-a depreciat până la un nou minim istoric
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO Turcia a fost lovită de o furtună de proporții. Cinci persoane au murit
VIDEO Turcia a fost lovită de o furtună de proporții. Cinci persoane au murit

Furtuna care a lovit luni şi marţi regiunea Marmara din nord-vestul Turciei a făcut cinci morţi şi 63 de răniţi.

Situație critică în Turcia. Lira turcească s-a depreciat până la un nou minim istoric
Situație critică în Turcia. Lira turcească s-a depreciat până la un nou minim istoric

Economia Turciei este pe marginea prăpastiei după ce politicile guvernamentale au antrenat o rată a șomajului fără precedent și au erodat dramatic puterea de cumpărare, printr-o inflație de peste 20%.

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a avut loc în Turcia. Mai multe persoane au fost rănite
Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a avut loc în Turcia. Mai multe persoane au fost rănite

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a provocat, vineri, răniţi şi pagube materiale în provincia Erzurum din estul Turciei, informeazp agenţia turcă de stat Anadolu, citată de EFE.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.