Discuțiile din Arabia Saudită privind Ucraina ar putea da startul organizării unui summit de pace până la sfârșitul anului

×
Codul embed a fost copiat

La sfârșitul săptămânii Arabia Saudită va găzdui discuții internaționale pe marginea planului de pace ucrainean menite să pregătească viitoare negocieri de pace.

Potrivit ziarului The Wall Street Journal, la această etapă preliminară ar urma să participe Ucraina, state occidentale, țări în curs de dezvoltare, precum Brazilia ori India și - în mod ideal - China. Kremlinul anunță că va urmări aceste discuții. Potrivit diplomaţilor occidentali, speranţa este ca tatonările din Jeddah să facă posibil un summit de pace până la sfârșitul anului.

După atacurile cu drone, aeroportul de lângă Moscova a fost închis temporar, iar două tunruri de birouri din centrul capitalei au fost uşor avariate.

Volodimir Zelenski: Treptat, războiul ajunge pe teritoriul Rusiei - la centrele sale simbolice și bazele sale militare. Iar acesta este un proces inevitabil, natural și absolut corect.

Pierderile omeneşti, atât din rândul civililor cât şi pe front, distrugerile colosale, teroarea continuă exercitată de ruşi reprezintă resorturile profunde ale acţiunilor ucrainene. Oricine este atins de o asemenea scenă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe: Nu vedeți că luptăm? Nu vedeți că băieții noștri își dau viața? Ei nu doar vorbesc. Cu viețile lor, apără nu doar drepturile continentului african, ci dreptul de a fi liber al tuturor oamenilor de pe planetă.

Jill Dougherty, jurnalistă: Acele drone, sau cel puțin resturile lor, au lovit o zonă simbolică. E parte din centrul Moscovei. Sunt zgârie-nori, e centrul de afaceri, e un soi de Wall Street al lui Putin. Iar Ucraina asta face: lovește ținte care sunt simbolice, chiar în inima sistemului pe care îl coordonează Putin.

Spre seară, încă o dronă ucraineana a fost doborâtă în Taganrog, în regiunea Rostov, la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Ucraina.

Forţele ruse au lansat 2 rachete asupra oraşului natal al lui Zelenski, Krivoi Rog, ucigând o persoană şi rănind 10. Unul dintre proiectile a picat pe un centru educaţional.

Pe front, armata ucraineană continuă asalturile asupra tranșeelor rusești, cu ajutorul tehnicii militare primite din Occident și, mai ales, al munițiilor cu dispersie care sunt foarte eficiente împotriva defensivei ruse.

Cât despre forma şi rigoarea soldaţilor Moscovei, iată câţiva ruşi puşi să facă mişcare după ce au fost prinşi băuţi.

În altă ordine de idei, jurnaliștii postului CNN au avut acces într-o bază secretă a marinei ucrainene, unde sunt testate dronele navale kamikaze. Acestea le permit să monitorizeze situația din Marea Neagră și din peninsula Crimeea și să atace ținte rusești de suprafață. Ceea ce au şi făcut săptămâna trecută, când au avariat, din nou, podul Kerci, vital pentru liniile de aprovizionare ruseşti.

Panoul de control este asamblat într-o valiză specială, ce conţine mai multe ecranei și butoane personalizate - unele cu capace, pentru a nu fi apăsate din greșeală.

Ucrainenii sunt convinşi că aceste drone îi forțează pe ruși să se retragă mai mult în Marea Neagră, ceea ce face dificilă lansarea de atacuri cu rachete asupra Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.