Dmitri Medvedev ameninţă liderii ucraineni, după atacul din Moscova: „Moarte pentru moarte”

dmitri medvedev
Profimedia

Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus şi actualul număr doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat vineri, după atacul de la sala de concerte din Moscova.

 

El a spus că „Rusia îi va ucide pe liderii ucraineni dacă au legătură cu atacul de la Moscova".

Dmitri Medvedev, care de când a început invazia rusă în Ucraina şi-a căpătat reputaţia de a fi o voce radicală a Kremlinului, a declarat într-un mesaj pe Telegram că „niciun tribunal şi nicio anchetă nu vor ajuta, dacă forţa nu este contracarată prin forţă, iar execuţiile totale ale teroriştilor şi represiunea împotriva familiilor acestora nu sunt contracarate prin morţi”.

„Dacă se stabileşte că aceştia sunt terorişti ai regimului de la Kiev, este imposibil să se facă altfel cu ei şi cu inspiratorii lor ideologici”, adaugă Medvedev. „Toţi aceştia trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti, inclusiv oficialii statului care au comis o asemenea atrocitate”, arată Medvedev.

„Moarte pentru moarte”, îşi încheie el mesajul.

Citește și
românia nato
România, statul NATO cu promisiuni neonorate. Capitolul la care țara noastră e codașă, deși războiul este la graniță
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anterior, într-un mesaj pe Telegram, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu a avut nimic de-a face cu atacul terorist de la Moscova.

La rândul său, Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu sediul în Ucraina, a negat orice implicare. „Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care acuză „regimul terorist al lui Putin”.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite după ce cinci bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în camuflaj, au deschis focul, vineri, cu arme automate asupra oamenilor care se aflau la un concert în incinta sălii Crocus City Hall de lângă Moscova, într-unul dintre cele mai grave atacuri de acest gen din ultimii ani din Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Forțele ruse au lovit de 8 ori cel mai mare baraj hidroenergetic din Ucraina. Apel disperat al lui Zelenski
Forțele ruse au lovit de 8 ori cel mai mare baraj hidroenergetic din Ucraina. Apel disperat al lui Zelenski

După ce a încercat să impună termenul de "operațiune militară specială", Kremlinul afirmă, pentru prima dată, că este în „stare de război" cu Ucraina, din cauza intervenției Occidentui.

România, statul NATO cu promisiuni neonorate. Capitolul la care țara noastră e codașă, deși războiul este la graniță
România, statul NATO cu promisiuni neonorate. Capitolul la care țara noastră e codașă, deși războiul este la graniță

La doi ani de la declanșarea războiului din Ucraina, România se numără printre țările NATO codașe la cheltuielile pentru apărare.

SUA au cereut Ucrainei să oprească imediat atacurile asupra Rusiei. Reacția Kievului
SUA au cereut Ucrainei să oprească imediat atacurile asupra Rusiei. Reacția Kievului

Statele Unite au îndemnat Ucraina să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice ruseşti, avertizând că atacurile cu drone riscă să provoace o nouă escaladare.

România intervine și ajută Ucraina, după atacul masiv al Rusiei. Livrăm electricitate în țara vecină
România intervine și ajută Ucraina, după atacul masiv al Rusiei. Livrăm electricitate în țara vecină

Reţeaua energetică ucraineană primeşte asistenţă în regim de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia, după ce un val de atacuri aeriene ruseşti au afectat facilităţile energetice şi au lăsat fără curent peste un milion de persoane.  

”Ne aflăm în stare de război”. Rușii recunosc pentru prima oară de la începutul invaziei Ucrainei
”Ne aflăm în stare de război”. Rușii recunosc pentru prima oară de la începutul invaziei Ucrainei

Rusia se află în ”stare de război” în Ucraina, declară - pentru prima oară de la începutul conflictului, în februarie 2022 - un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat site-ului rus aif.ru.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.