Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a fost suspendat din Partidul Popular European

×
Codul embed a fost copiat

Fidesz, partidul lui Viktor Orban a fost suspendat din Partidul Popular European din cauza derapajelor populiste ale premierului ungar,  la adresa Bruxelles-ului şi a imigraţiei.

Joseph Daul,președintele Partidului Popular European, a precizat că supendarea Fidesz in tră în vigoareimediat şi că a fost votată cu 190 de voturi pentru şi doar 3 împotrivă. Fidesz nu va mai avea voie să participe la întâlnirile PPE, să voteze în PPE sau să propună candidaţi.

După anunţul făcut de Daul, premierul ungar Viktor Orban a spus că a fost de acord în mod voluntar să suspende participarea Fidesz la PPE, pentru a preîntâmpina o suspendare forţată din cauza îngrijorărilor privind statul de drept.

Orban a precizat că PPE a fost de acord nu să suspende Fidesz, ci să îi permită voluntar să nu mai participe la activitatea formaţiunii paneuropene până când o comisie independentă îşi va finaliza analiza asupra statului de drept în Ungaria.

De altfel, în textul de compromis adoptat miercuri, se arată că "preşedinţia PPE şi Fidesz au convenit de comun acord suspendarea Fidesz până la publicarea unui raport de către o comisie de evaluare (din cadrul formaţiunii - n.r.)". În textul de compromis nu este menţionată nicio durată a suspendării.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cele 13 partide conservatoare din Europa au avut pe masă două opţiuni. Pe de o parte, şeful Comisiei Europene insista pentru o excludere a partidului lui Orban, i o premieră, pentru grupul popularilor europeni.

Creştin-democraţii germani au propus un compromis: suspendarea formaţiunii FIDESZ din grupul Popularilor până când partidul va recâştiga încrederea partenerilor. Nu de alta, dar pierderea euro-deputaţilor FIDESZ ar putea costa PPE poziţia de cel mai mare partid din Parlamentul European după alegerile din mai.

În plus, există temeri că o excludere l-ar împinge pe Viktor Orban în braţele lui Matteo Salvini, liderul extremei drepte italiene. Cei 261 de delegaţi se vor exprima prin vot secret miercuri seară, decizia având nevoie de o majoritate simplă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Primele imagini cu Eduard, românul din Viena care și-a împușcat iubita. A fost ucis de polițiștii alertați de vecini
Primele imagini cu Eduard, românul din Viena care și-a împușcat iubita. A fost ucis de polițiștii alertați de vecini

Au apărut înregistrări cu românul de 26 de ani, bănuit că și-a ucis iubita, care a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena.

Hamas cere SUA să facă
Hamas cere SUA să facă "presiune" asupra Israelului pentru un armistiţiu permanent în Gaza

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut joi într-un comunicat Statelor Unite să facă "presiune" asupra Israelului în vederea obţinerii unui armistiţiu permanent în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.