Erdogan, noi amenințări la adresa Uniunii Europene. Reacția prim-ministrului ungar

viktor orban, recep erdogan
AFP

Turcia va deschide porţile pentru refugiaţii sirieni care doresc să ajungă în Europa dacă Uniunea Europeană nu îi oferă suficient sprijin financiar, a declarat joi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Președintele turc a insistat că Turcia nu poate duce singură povara întreţinerii acestor migranţi, relatează Agerpres.

„Indiferent că vom primi sau nu sprijin, vom continua să-i primim pe oaspeţii noştri, dar numai până la un anumit punct (...) Dacă vom constata că aceasta nu mai merge, nu vom avea altă opţiune decât să deschidem porţile” către Europa, a spus Erdogan, citat de AFP, la o conferinţă de presă comună cu premierul ungar Viktor Orban.

Prim-ministrul ungar a descris Turcia drept un partener strategic în ce priveşte securitatea şi migraţia, apreciind că migraţia către Europa nu poate fi oprită fără implicarea Turciei şi a lăudat acţiunea Ankarei de a opri anul acesta circa 350.000 de migranţi clandestini care au încercat să ajungă în Europa.

„Dacă (Turcia) nu ar fi făcut acest lucru, toţi aceşti oameni s-ar fi adunat de-a lungul frontierei de sud a Ungariei”, a spus Viktor Orban.

Citește și
sotia liderului ISIS
Erdogan: "Turcia a capturat-o pe soţia lui Baghdadi și nu am făcut zarvă ca SUA"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce în anul 2015 peste un milion de migranţi au ajuns în vestul Europei trecând în special prin Turcia, UE şi Ankara au încheiat în anul următor un acord prin care Turcia s-a angajat să oprească fluxul migrator în schimbul unui ajutor financiar de 6 miliarde de euro, oferit în etape şi destinat asistării celor circa patru milioane de refugiaţi aflaţi în Turcia, dintre care aproximativ 3,6 milioane sunt sirieni.

În ultimele luni însă, Turcia a cerut Uniunii Europene fonduri suplimentare, plângându-se că nu a primit banii promişi, iar Erdogan a ameninţat că ar putea lăsa migranţii să pornească spre statele UE.

Potrivit Comisiei Europene, până în prezent au fost acordate peste 2,6 miliarde de euro, mai urmând să fie alocate mai puţin de 200 milioane.

Erdogan a cerut de asemenea Uniunii Europene să-i sprijine iniţiativa de a crea în nordul Siriei o „zonă de securitate” unde să fie repatriaţi o parte din refugiaţii sirieni aflaţi în prezent în Turcia.

Ungaria este dispusă să participe la proiecte în „zona de securitate”

Ungaria este dispusă să participe la reconstruirea zonelor incluse în ''zona de securitate'' pe care Turcia doreşte să o creeze în nordul Siriei şi este de acord cu planul Ankarei de a repatria în acea zonă o parte a refugiaţilor sirieni aflaţi în prezent în Turcia, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban.

„Turcia poate miza pe sprijinul nostru, în limita posibilităţilor noastre”, a spus Viktor Orban, menţionând că Erdogan i-a arătat planurile de reconstrucţie a „zonei de securitate” din nordul Siriei. 

„Noi oraşe, noi sate, şcoli, spitale şi biserici vor fi construite acolo”, a remarcat premierul ungar.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Administrația Trump confirmă vizita lui Erdogan la Casa Albă. Când are loc întâlnirea
Administrația Trump confirmă vizita lui Erdogan la Casa Albă. Când are loc întâlnirea

Preşedintele turc Erdogan va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA unde va avea o întrevedere cu omologul său american Donald Trump, cu care s-a întâlnit miercuri, a anunţat preşedinţia turcă în contextul tensiunilor dintre cele două ţări.

Erdogan:
Erdogan: "Turcia a capturat-o pe soţia lui Baghdadi și nu am făcut zarvă ca SUA"

Turcia a capturat o soţie a lui Abu Bakr al-Baghdadi, fostul lider al grupării Statul Islamic care s-a sinucis săptămâna trecută în timpul unui raid al forţelor speciale americane, a anunţat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de agenţia Reuters.

Erdogan anunță că ar putea relua invazia din Siria. Rolul jucat de ruși
Erdogan anunță că ar putea relua invazia din Siria. Rolul jucat de ruși

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri că acţiuni de patrulare în comun cu Rusia vor începe de vineri în zona de frontieră din Siria, după retragerea forţelor kurde.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.