Finlanda şi Suedia vor depune, miercuri, cererea de aderare la NATO

×
Codul embed a fost copiat

Finlanda şi Suedia vor depune, miercuri, cererea de aderare la NATO. Anunțul a fost făcut de premierul suedez, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Finlandei.

Demersul ar putea fi însă blocat de Turcia, dacă nu se ajunge la înțelegere. Președintele turc, Recep Erdogan, și-a reiterat în termeni duri opoziția față de extinderea Aliantei și e nevoie de unanimitate pentru ca cele două țări nordice să devină membre.

În altă ordine de idei, Comisia Europeană nu reușește sa obțină acordul tuturor statelor membre astfel încât importurile de petrol din Rusia să fie interzise până la sfârşitul acestui an. Nici pentru eliminarea celei mai mari bănci a Rusiei din reţeaua internaţională de plăţi - SWIFT.

Președintele turc s-a arătat hotărât în ultimele zile să scoată un preț bun pentru votul sau în favoarea extinderii NATO. Finlanda și Suedia au respins de-a lungul timpului zeci de solicitări privind extradarea unor militanți kurzi refugiați pe teritoriul lor. O altă problemă ridicată de Turcia este embargoul impus de Finlanda și Suedia asupra vânzărilor de arme către Turcia, ca urmare a incursiunilor trupelor Ankarei în Siria.

Sauli Niinisto, președintele Finlandei: “Momentan se pare că există câteva opinii diferite. Trebuie să continuăm discuțiile. Oamenii noștri sunt gata să vorbească cu oficialii turci și am solicitat o discuție telefonică cu Erdogan și, așa cum am spus, în cele din urmă sunt optimist”.

Citește și
Suedia Ann Linde
Exclusiv: Suedia a semnat aplicația de aderare la NATO. Anunțul făcut de ministrul suedez de Externe
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Christine Lambrecht, ministrul german al Apărării: "Purtăm discuții intensive cu Turcia, căreia îi luăm în serios argumentele și obiecțiile. Sunt ferm convinsă că Turcia se va lăsa înduplecată”.

Pe de altă parte, liderii Uniunii Europene tot n-au izbutit să obțină unanimitatea privind embargoul asupra petrolului rusesc. Dacă totuși se va întâmpla asta, Europa va plăti un preț ridicat pentru energie, amenință președintele Vladimir Putin.

Vladimir Putin: “Schimbările de pe piața petrolului au un caracter tectonic, iar a face afaceri ca până acum, după modelul vechi, pare puțin probabil”.

Liderul de la Kremlin susține că sancțiunile impuse după invadarea Ucrainei au fost stabilite de Occident din motive politice.

Vladimir Putin: „Europenii recunosc deschis că nu pot renunța complet la resursele energetice rusești și este evident că anumite țări din UE, unde ponderea hidrocarburilor rusești este deosebit de mare, nu vor putea renunța la energia noastră o perioadă lungă de timp”.

Josep Borrell, șeful diplomației europene: “Din păcate, nu a fost posibil un acord pentru aplicarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni. Ambasadorii țărilor UE vor continua negocierile. Legate de motivele pentru care unele state membre nu susțin instituirea unui embargo asupra petrolului rusesc, dar nici alte elemente ale pachetului de sancțiuni”.

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe: „Este limpede cine ține sancțiunile pe loc, astfel încât, zi după zi, Rusia să câștige bani pe care îi cheltuiește în război”.

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Liderii continentului sunt convinși că sancțiunile vor pune Rusia în genunchi. Asta o fi posibil pe hârtie. Eu nu-mi amintesc nicio situație în care o asemenea blocadă să dea rezultate. În interesul unității europene, Ungaria nu va bloca sancțiunile atât timp cât acestea nu compromit securitatea energetică a Ungariei”.

Responsabilii de la Bruxelles dau însă impresia că nici ei nu mai speră într-o depășire a impasului. Comisia Europeană tocmai a actualizat un ghid care le arată companiilor din Uniunea Europeană cum pot plăti pentru gazele ruseşti în ruble fără a încălca sancţiunile blocului comunitar împotriva Rusiei.

Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 84. Un senator rus cere pedeapsa cu moartea pentru luptătorii din Batalionul Azov

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce ar avea de câștigat Erdogan de pe urma obiecțiilor la primirea Finlandei și a Suediei în NATO
Ce ar avea de câștigat Erdogan de pe urma obiecțiilor la primirea Finlandei și a Suediei în NATO

„NATO ia în serios obiecțiile Turciei la primirea Finlandei și a Suediei în Alianță”, a declarat secretarul general al acesteia.

Exclusiv: Suedia a semnat aplicația de aderare la NATO. Anunțul făcut de ministrul suedez de Externe
Exclusiv: Suedia a semnat aplicația de aderare la NATO. Anunțul făcut de ministrul suedez de Externe

Suedia a semnat aplicația de aderare la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Lavrov spune că aderarea Finlandei și Suediei la NATO „nu ar face o mare diferență”
Lavrov spune că aderarea Finlandei și Suediei la NATO „nu ar face o mare diferență”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, marți, că aderarea Finlandei și Suediei la NATO „nu ar face o mare diferență”, deoarece cele două țări au participat de multă vreme la exercițiile militare ale alianței.

Cum s-ar putea răzbuna Putin pentru aderarea Suediei și a Finlandei la NATO. Trei reacții posibile ale Kremlinului
Cum s-ar putea răzbuna Putin pentru aderarea Suediei și a Finlandei la NATO. Trei reacții posibile ale Kremlinului

După ce Finlanda și Suedia și-au anunțat intenția de a adera la NATO, punând capăt neutralității celor două state în ultimele decenii, toți privesc acum spre Rusia, așteptând o reacție a Kremlinului la această mișcare, potrivit CNBC.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.