Germania a legalizat posesia de canabis pentru uz personal. Ce cantitate poate deține o persoană

canabis
Shutterstock

Bundestagul a adoptat o lege care permite persoanelor fizice şi asociaţiilor de voluntari să cultive şi să deţină cantităţi limitate de canabis.

Germania a devenit astfel cea mai recentă ţară dintr-un grup restrâns care au legalizat acest drog, cel puţin în parte. Astfel, legea permite cultivarea a până la trei plante pentru consumul privat, deţinerea a 50 g de canabis acasă sau a 25 g în public, relatează The Guardian.

Decizia adoptată de coaliţia tripartită aflată la guvernare, condusă de cancelarul Olaf Scholz, a fost luată în urma unei dezbateri aprinse despre avantajele şi dezavantajele unui acces mai uşor la acest drog.

"Avem două obiective: reducerea pieţei negre şi o mai bună protecţie a copiilor şi tinerilor", a declarat ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, la începutul unei dezbateri zgomotoase în care opoziţia l-a acuzat că promovează consumul de droguri, potrivit News.ro.

Politicianul creştin-democrat Tino Sorge a declarat: "Afirmaţi cu toată seriozitatea că, legalizând mai multe droguri, vom limita consumul de droguri în rândul tinerilor... Acesta este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit vreodată".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dar Lauterbach a replicat că acest lucru echivalează cu a "băga capul în nisip". Consumul de canabis nu numai că a crescut vertiginos în rândul tinerilor, al căror creier în curs de dezvoltare este deosebit de periclitat, dar drogurile de pe străzi sunt şi mai puternice, şi mai impure în zilele noastre, ceea ce le sporeşte considerabil nocivitatea.

Se estimează că aproximativ 7 milioane de germani consumă în mod regulat canabis. Guvernul a declarat anterior că mulţi consumatori se bazează pe acest drog din motive medicinale şi că noua lege va îmbunătăţi, de asemenea, calitatea canabisului consumat de un număr tot mai mare de tineri.

Medicii care se opun modificării legii au avertizat că aceasta va pune în pericol sănătatea tinerilor prin faptul că va face drogul mai accesibil şi va creşte astfel riscul de dependenţă.

Coaliţia formată din social-democraţi, Verzi şi FDP, partid pro-business, a convenit în noiembrie să continue modificarea, după ce a inclus-o în acordul lor de coaliţie pentru împărţirea puterii.

Adulţilor li se va permite să cultive până la trei plante şi să deţină cantităţi mici de canabis de la 1 aprilie, iar trei luni mai târziu va fi disponibil şi în cluburi autorizate fără scop lucrativ înfiinţate pentru a cultiva şi distribui planta de canabis.

Consumul de canabis pentru persoanele sub 18 ani va fi în continuare interzis.

Opoziţia a venit din partea unora dintre cele 16 landuri germane, care vor avea responsabilitatea de a supraveghea aplicarea legii, inclusiv landul Bavaria din sudul ţării, condus de Uniunea Creştin-Socială, conservatoare, care a cerut guvernului să se mai gândească.

Unii dintre colegii social-democraţi ai lui Lauterbach au emis, de asemenea, avertismente, în special cu privire la utilizarea canabisului în jurul şcolilor şi grădiniţelor. La rândul său, ministrul a declarat că legislaţia va interzice fumatul de canabis la mai puţin de 100 de metri de unităţile de învăţământ.

Autorităţile din poliţie au declarat că vor avea dificultăţi în a impune aceste reguli. Dar Lauterbach spune că, deopotrivă, şi supravegherea pieţei negre este dificilă.

Schimbarea legislativă face din Germania al treilea stat membru al Uniunii Europene care legalizează canabisul pentru uz personal, după Malta şi Luxemburg.

Susţinătorii utilizării acestui drog în scopuri medicinale au declarat că speră într-o influenţă pozitivă a deciziei celei mai mari economii europene, care ar putea deschide calea pentru ca şi alte ţări să urmeze acest exemplu.

Observatorii din întreaga lume vor urmări îndeaproape modul în care legea va funcţiona în practică în Germania.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.