Povestea soldatului care și-a pierdut piciorul într-o misiune NATO. ”Voiam să ajut echipajul”

amputat
US Army

Pentru Ezra Maes, un soldat american trimis într-o misiune NATO, în Polonia, pierderea piciorului s-a dovedit a fi „cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată”.

„În fiecare zi mă trezesc și mă uit la el și îmi amintesc cât de aproape am fost să pierd totul. Și eu sunt încă aici. Am reușit să supraviețuiesc, iar aceasta este doar cicatricea cu care am plecat”, povestește Ezra. 

El și alți doi membri ai echipajului cu care se afla în misiune au adormit într-o noapte în tanc. S-au trezit în momentul în care tancul, aflat pe un deal, a început să coboare ușor panta. Au efectuat toate procedurile de urgență pentru a opri tancul, însă fără succes, relatează FoxNews.

Blindatul a prins rapid viteză, coborând panta cu aproape 50 km/h. În cădere, tancul s-a lovit de câțiva copaci după care s-a prăbușit într-un terasament.

Toți cei trei membrii ai echipajului au suferit răni serioase în urma impactului. Ezra a rămas blocat sub angrenajul turelei, crezând că i s-a prins uniforma. După ce a tras de câteva ori mai tare pentru a se elibera, a realizat că piciorul i-a rămas blocat sub turelă.

Citește și
Momentul atacului din Germania surprins de camere
Momentul atacului din Germania surprins de camere. O persoană a fost arestată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„A fost destul de dureros, dar pe moment mă gândeam că trebuie să îmi ajut echipajul”, spune el.

Ezra s-a concentrat pe ajutorul celorlalți membri ai echipajului răniți. După ce a văzut piciorul tăiat, a știut că „trebuia să o rezolve imediat”.

A făcut tot posibilul să intre în acțiune, dar a pierdut foarte mult sânge. „Aproape că am leșinat când am vrut să ies să îmi ajut echipajul”, și-a amintit Maes. Și-au folosit centura drept garou și apoi a început să își resusciteze colegii.

Ulterior, a găsit un telefon care a rămas întreg după impact și a reușit să solicite ajutor.

Acum lui bărbatului i se va implanta un picior protetic, dar spune că „nu regretă nimic”. „Perspectiva poate schimba totul.  Voi încerca în continuare să ajut cât mai mulți oameni”, a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Oficial: Riscul unui nou atentat al extremei drepte rămâne ridicat în Germania
Oficial: Riscul unui nou atentat al extremei drepte rămâne ridicat în Germania

Riscul unui nou atentat al extremei drepte rămâne "ridicat" după atacul comis miercuri de un german asupra unei sinagogi în oraşul Halle din estul Germaniei şi soldat cu doi morţi, a declarat vineri ministrul german de interne Horst Seehofer.

Momentul atacului din Germania surprins de camere. O persoană a fost arestată
Momentul atacului din Germania surprins de camere. O persoană a fost arestată

O înregistrare video care pare să surprindă atacul ce s-a produs, miercuri, la Halle, soldat cu doi morți, a apărut pe rețelele de socializare.

Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat din Bacău cu detectorul de metale
Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat din Bacău cu detectorul de metale

Au fost descoperite rămăşiţele unui soldat român din Primul Război Mondial. Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Dărmăneşti, județul Bacău, le-a descoperit cu ajutorul unui detector de metale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.