Gigi Riva, legenda fotbalului italian, a încetat din viaţă la 79 de ani

gigi riva
Getty

Luigi "Gigi'' Riva, cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Italiei, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 79 de ani, a anunţat Federaţia italiană de fotbal (FIGC), citată de AFP.

O adevărată legendă a fotbalului din peninsulă, Gigi Riva a fost internat duminică într-un spital din Cagliari, oraşul în care şi-a petrecut aproape întreaga carieră de jucător, între 1963 şi 1977, după ce s-a simţit rău în weekend, iar medicii au stabilit că avea nevoie de o operaţie la inimă.

"Ne-a părăsit un adevărat monument naţional. Gigi Riva a întruchipat mitul omului liber şi al fotbalistului extraordinar", a precizat preşedintele FIGC, Gabriele Gravina, într-un comunicat.

Premierul italian Giorgia Meloni a deplâns la rândul său dispariţia "unui mare sportiv, care a marcat istoria fotbalului şi a echipei naţionale".

Golgheterul Squadrei Azzurra, supranumit "Rombo di Tuono" (Lovitura Tunetului), datorită forţei excepţionale cu care şuta, a marcat istoria fotbalului italian.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu 35 de goluri în 42 de selecţii, Gigi Riva este cel mai bun marcator din istoria naţionale Italiei, cu care a cucerit titlu de campion european în 1968.

El a scris însă cea mai frumoasă pagină a carierei sale şi a fotbalului mondial la Cupa Mondială din 1970. El a fost unul dintre jucătorii cheie, alături de Gianni Rivera, în semifinala câştigată de Italia, cu scorul de 4-3, în faţa Germaniei, considerată una dintre cele mai mari partide din istoria competiţiei.

Gigi Riva a marcat, în prelungiri, unul dintre golurile acestei partide, la finalul căreia Italia s-a calificat în finală, unde s-a înclinat în faţa Braziliei lui Pele (scor 1-4).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.