Grenadă aruncată în curtea Consulatului Rusiei la Atena

Consulatul Rusiei Atena
Twitter

O grenadă a fost lansată vineri dimineaţa în curtea consulatului Federaţiei Ruse la Atena, însă fără ca aceasta să explodeze, a anunţat poliţia Greciei, informează AFP.

Zona unde se află consulatul, într-un cartier periferic al Atenei denumit Halandri, a fost rapid încercuită şi genişti au fost trimişi la faţa locului, a precizat un responsabil al poliţiei.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT), în timp ce consulatul rus era închis. Grenada nu a explodat şi nimeni nu a fost rănit.

Grenada ar fi fost plasată de o persoană care circula cu motocicleta. Astfel de acţiuni sunt tipice unor organizaţii greceşti de extremă stânga. Poliţia încearcă să afle dacă această acţiune are vreo legătură cu descoperirea ulterioară a unei motociclete incendiate în centrul Atenei.

În decembrie, o grenadă a explodat în faţa Skai, unul dintre principalele grupuri de media din Grecia, şi a avariat clădirea.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În vara anului trecut, Rusia şi Grecia au cunoscut o tensionare a relaţiilor bilaterale. Atena a expulzat doi diplomaţi ruşi şi a interzis accesul pe teritoriul Greciei pentru alţi doi pentru că ar fi încercat să mituiască responsabili locali şi să incite la demonstraţii pentru a submina acordul încheiat între Atena şi Skopje privind noul nume al ţării vecine, Republica Macedonia de Nord.

Macedonia şi Grecia au semnat pe 17 iunie 2018 un acord istoric pentru redenumirea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în Macedonia de Nord. Acest acord a fost menit să soluţioneze o dispută veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedoniei, ceea ce i-ar permite fostei republici iugoslave să ia în considerare aderarea la NATO.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un oficial rus a devenit viral pe internet. De ce s-a uitat cu lupa la laptop
Un oficial rus a devenit viral pe internet. De ce s-a uitat cu lupa la laptop

Alexander Bastrykin, șeful Comitetului de Investigații al Rusiei, a devenit vedetă în mediul online după ce și-a folosit lupa ca să se uite la ecranul unui laptop.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.