Hunter Biden anunţă instanţa că intenţionează să pledeze nevinovat la acuzaţiile de posesie ilegală de armă

Hunter Biden
AFP

Fiul preşedintelui Joe Biden, Hunter Biden, intenţionează să pledeze nevinovat la acuzaţiile federale privind armele de foc, a declarat marţi, într-un document depus la tribunal, transmis CNN.

 

De asemenea, el cere ca prima sa înfăţişare în instanţă să aibă loc de la distanţă, citează news.ro.

Într-o scrisoare adresată judecătorului magistrat Christopher Burke, avocatul Abbe Lowell a declarat că Hunter Biden va pleda nevinovat la cele trei acuzaţii de posesie de arme de foc legate de deţinerea unui revolver în 2018, indiferent dacă înfăţişarea va avea loc prin video sau în persoană.

„Domnul Biden nu caută niciun tratament special în formularea acestei cereri. El a participat şi va participa la orice procedură în care este necesară apariţia sa fizică", a scris Lowell marţi.

„De asemenea, domnul Biden va pleda nevinovat şi nu există niciun motiv pentru care să nu poată rosti aceste două cuvinte prin videoconferinţă", se arată în scrisoare.

Citește și
Hunter Biden
Un procuror îl va inculpa pe fiul lui Biden în această lună pentru deţinere ilegală de armă de foc
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Pe scurt, domnul Biden este convins că drepturile sale constituţionale vor fi respectate prin desfăşurarea înfăţişării sale iniţiale prin videoconferinţă", se mai arată în document.

Hunter Biden a fost pus sub acuzare săptămâna trecută pentru trei acuzaţii legate de achiziţionarea unei arme de foc în 2018, inclusiv pentru că a făcut o declaraţie falsă pe un formular federal şi pentru că a deţinut o armă de foc în calitate de persoană interzisă.

Procurorii spun că Hunter Biden era consumator de droguri la momentul achiziţiei şi, prin urmare, nu avea dreptul legal de a deţine arma şi a minţit într-un formular federal prin faptul că nu şi-a dezvăluit consumul de droguri.

La începutul acestei veri, fiul preşedintelui a încercat să ajungă la un acord cu procurorii cu privire la presupusa infracţiune cu armă de foc, precum şi la două infracţiuni fiscale minore, dar acordul s-a destrămat rapid, după ce un judecător federal a cercetat limitele acordului, asupra cărora procurorii şi avocaţii apărării lui Hunter nu au fost de acord.

Hunter Biden a fost deja amprentat şi i s-a făcut o poză de identitate atunci când a fost în instanţă în iulie, când acordul de recunoaştere a vinovăţiei a eşuat. Pentru că a fost la un tribunal federal, fotografia nu a fost făcută publică.

Avocatul său a declarat că povara ar fi asupra resurselor guvernamentale, deoarece Biden este protejat de Secret Service şi ar trebui să fie transportat în întreaga ţară, fiind necesară o securitate sporită în jurul tribunalului din Wilmington, Delaware.

Procurorii se opun acestei cereri, a precizat luni judecătorul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Fiul lui Biden, pus sub acuzare pentru posesie ilegală de arme. Prima urmărire penală din istorie a copilului unui preşedinte
Fiul lui Biden, pus sub acuzare pentru posesie ilegală de arme. Prima urmărire penală din istorie a copilului unui preşedinte

Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost pus sub acuzare, joi, pentru posesie ilegală de arme, după ce eforturile de a ajunge la un acord de recunoaştere a vinovăţiei au eşuat.

Un procuror îl va inculpa pe fiul lui Biden în această lună pentru deţinere ilegală de armă de foc
Un procuror îl va inculpa pe fiul lui Biden în această lună pentru deţinere ilegală de armă de foc

Procurorul special care îl anchetează pe fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter, şi-a anunţat intenţia de a-l inculpa pentru deţinere ilegală de armă de foc, potrivit documentelor judiciare făcute publice miercuri, transmite AFP.

Hunter Biden, anchetat de un procuror special cu autoritate suplimentară. Cursa pentru Casa Albă, un spectacol juridic
Hunter Biden, anchetat de un procuror special cu autoritate suplimentară. Cursa pentru Casa Albă, un spectacol juridic

Fiul preşedintelui Joe Biden, Hunter Biden, ar putea fi trimis în judecată pentru acuzaţii penale, după ce negocierile privind un potenţial acord de recunoaştere a vinovăţiei au ajuns în impas.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.