Încă o reprezentantă a Congresului SUA sfidează China printr-o vizită în Taiwan

Marsha Blackburn
Getty

Senatoarea americană Marsha Blackburn, membră a comisiilor pentru comerţ şi pentru serviciile militare ale Senatului SUA, a sosit joi la Taipei cu un avion militar, transmite Reuters.

Este a treia vizită din această lună în Taiwan a unor membri ai Congresului Statelor Unite, în ciuda reacţiei dure a Beijingului, care consideră insula o parte a Chinei.

Drumul a fost deschis de preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, iar după o săptămână au ajuns în Taiwan încă cinci membri ai legislativului de la Washington.

China a reacţionat prin efectuarea mai multor exerciţii militare în apropierea Taiwanului, inclusiv cu lansarea pentru prima oară a unor rachete balistice pe deasupra oraşului Taipei, şi prin întreruperea mai multor legături cu SUA, printre care dialogul direct între forţele armate şi tratativele privind schimbările climatice.

Blackburn a comentat la momentul respectiv, pe Twitter, că „trebuie să fim alături de Taiwan” şi a adăugat că „o aplaudă” pe Pelosi pentru că nu a cedat în faţa preşedintelui american Joe Biden - care nu a aprobat vizita - sau a Partidului Comunist Chinez.

Citește și
Germania va cumpărat 35 de avioane de luptă americane F-35. Berlinul alocă 100 de miliarde de euro la Apărare
Taipeiul afirmă că 10 avioane chineze au depăşit linia mediană din strâmtoarea Taiwan
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Agenţiei Centrale de Presă taiwaneze, senatoarea urmează să se întâlnească vineri cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul şi recunosc oficial principiul unei singure Chine, cu guvernul la Beijing, însă şi-au asumat obligaţia legală de a le asigura forţelor taiwaneze mijloace de autoapărare.

Beijingul nu a exclus niciodată utilizarea forţei pentru a prelua controlul asupra Taiwanului, deşi guvernul de la Taipei arată că Republica Populară Chineză nu a guvernat niciodată insula, care este de facto independentă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Analiză: SUA ar putea pierde până la 900 de avioane de război în cazul unei invazii chineze în Taiwan, dar ar triumfa
Analiză: SUA ar putea pierde până la 900 de avioane de război în cazul unei invazii chineze în Taiwan, dar ar triumfa

O analiză lansată de un think-tank arată că Statele Unite și Taiwan ar avea capacitatea de a respinge o invazie din partea Chinei, dar aceasta s-ar solda cu pierderi grele de ambele părți.

Taipeiul afirmă că 10 avioane chineze au depăşit linia mediană din strâmtoarea Taiwan
Taipeiul afirmă că 10 avioane chineze au depăşit linia mediană din strâmtoarea Taiwan

Zece avioane chineze au depăşit vineri linia mediană din strâmtoarea Taiwan, o barieră neoficială între China şi Taiwan, a anunţat Ministerul Apărării de la Taipei, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

China anunță încheierea exercițiilor militare din jurul Taiwanului
China anunță încheierea exercițiilor militare din jurul Taiwanului

Armata chineză a anunţat miercuri încheierea "cu succes" a exerciţiilor militare din jurul Taiwanului, transmite dpa.

China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după „unificare”
China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după „unificare”

China şi-a retras promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri.

Ambasadorul Chinei în Australia: „Taiwanul nu este un stat independent. Suntem gata să folosim toate mijloacele necesare”
Ambasadorul Chinei în Australia: „Taiwanul nu este un stat independent. Suntem gata să folosim toate mijloacele necesare”

China lansează o nouă amenințare de invazie a Taiwanului. Ambasadorul avertizează că este „gata să folosească toate mijloacele necesare” pentru a prelua controlul asupra insulei, refuzând în același timp să excludă forța.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.