Începând cu 16 mai se renunță la recomandarea de a purta masca în avion și aeroporturi

masca femeie
Shutterstock

Uniunea Europeană a anunţat că va relaxa măsurile anti-COVID pentru călătorii aerieni, renunţând la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane de luni, 16 mai.

Pentru pasageri şi membri ai echipajelor decizia reprezintă un pas mare spre normalizarea călătoriilor aeriene, a declarat directorul EASA, Patrick Ky, transmite dpa, citând un comunicat comun al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

"Pasagerii ar trebui să continue să respecte solicitările liniei aeriene şi, unde măsurile preventive sunt opţionale, să ia decizii responsabile şi să respecte alegerea celorlalţi pasageri. În special, un pasager care tuşeşte şi strănută ar trebui să ia puternic în considerare să poarte o mască, pentru liniştirea celor aşezaţi în apropiere", a precizat Patrick Ky.

În acelaşi timp, cele două autorităţi susţin că purtarea măştii rămâne una dintre cele mai bune metode de a preveni transmisia coronavirusului.

De asemenea, se precizează în comunicatul al EASA şi ECDC, deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta dincolo de această dată.

Citește și
Test Covid
Africa de Sud: Cu 50% mai multe cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor, în conformitate cu recomandările.

Relaxarea vine ca urmare a faptului că efectele pandemiei continuă să se facă tot mai puţin simţite, în special datorită ratelor mari de vaccinare, imunităţii de turmă şi a ridicării restricţiilor într-un număr tot mai mare de state europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
„Vaccinare la chiuvetă”. Sute de persoane vaccinate în fals împotriva Covid au beneficiat de libertăți în pandemie
„Vaccinare la chiuvetă”. Sute de persoane vaccinate în fals împotriva Covid au beneficiat de libertăți în pandemie

De la începutul pandemiei, peste 4.000 de certificate Covid și 3.000 de adeverințe de vaccinare au fost falsificate în România.

Africa de Sud: Cu 50% mai multe cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore
Africa de Sud: Cu 50% mai multe cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore

Numărul cazurilor noi de COVID-19 recenzate în Africa de Sud a crescut cu peste 50% în 24 de ore, potrivit datelor oficiale publicate joi, în contextul unui nou val provocat îndeosebi de două noi subvariante ale Omicron, informează AFP.

 

Avertismentul lui Bill Gates: Există riscul ca lumea să nu fi văzut cea mai rea parte a pandemiei
Avertismentul lui Bill Gates: Există riscul ca lumea să nu fi văzut cea mai rea parte a pandemiei

Miliardarul Bill Gates a avertizat că există un risc de „peste 5%” ca lumea să nu fi văzut cea mai rea parte a pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.