Indonezia - Vulcanul Lewotolo a intrat în erupţie; aeroportul local, închis

vulcan
Twitter

Vulcanul Lewotolo din Indonezia a intrat duminică în erupţie, expulzând trombe de fum şi de cenuşă care au determinat închiderea aeroportului local, relatează AFP, citat de Agerpres. 

Erupţia nu a provocat victime şi nici pagube materiale în acest arhipelag din Asia de Sud-Est.

Autorităţile au ridicat totuşi nivelul de alertă la 2, avertizând asupra unor posibile scurgeri de lavă.

Zona de interdicţie de doi kilometri în jurul craterului a fostă extinsă la patru kilometri, iar avioanele au fost avertizate să ocolească zona în urma ploii de cenuşă căzute deasupra aeroportului local care şi-a sistat activitatea.

În Indonezia există aproximativ 130 de vulcani activi, ca urmare a poziţiei sale geografice situată pe "inelul de foc", una dintre zonele cu cea mai mare activitate seismică a planetei.

Citește și
Ce a spus Nelu Tătaru despre o posibilă demisie, după tragedia de la Piatra Neamț
Ministrul Sănătăţii susţine că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face "sezonier"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La sfârşitul anului 2018, un vulcan aflat în strâmtoarea dintre insulele Java şi Sumatra a intrat în erupţie, provocând o alunecare de teren submarină care a declanşat un tsunami care a ucis peste 400 de persoane

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
China vrea să schimbe originea Covid-19 și sugerează că pandemia nu a început în Wuhan
China vrea să schimbe originea Covid-19 și sugerează că pandemia nu a început în Wuhan

La aproape un an după ce medicii au identificat primele cazuri de coronavirus în oraşul chinez Wuhan, ţara pare să intensifice o campanie ce pune sub semnul întrebării originea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Sănătăţii susţine că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face
Ministrul Sănătăţii susţine că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face "sezonier"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face "sezonier", ca şi vaccinul antigripal.

Coronavirus România, bilanț 29 noiembrie. 5.554 de cazuri noi și 148 de decese
Coronavirus România, bilanț 29 noiembrie. 5.554 de cazuri noi și 148 de decese

Coronavirus România, bilanț 29 noiembrie. Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.