Reuniune istorică. Miniștrii de externe ai Chinei și Vaticanului s-au întâlnit în Munchen

munchen
iStock

Miniştrii de externe ai Chinei şi Vaticanului, două state fără relaţii diplomatice de decenii din cauza unor diferende de ordin religios, s-au întâlnit în premieră, a relatat sâmbătă o publicaţie oficială chineză, preluată de AFP.

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, şi omologul său de la Vatican, monseniorul Paul Gallagher s-au văzut vineri la Munchen, a precizat Cotidianul Poporului, organul de presă al Partidului Comunist Chinez (PCC). Oraşul german găzduieşte în acest momente Conferinţa de Securitate.

O întâlnire la acest nivel diplomatic este o premieră în ultimele cel puţin şase decenii, deoarece Vaticanul şi Republica Populară Chineză nu mai au relaţii diplomatice din anii 1950, transmite Agerpres.

Întrevederea survine în contextul încălzirii relaţiilor bilaterale de la semnarea unui acord istoric în 2018 privind numirea de episcopi în China.

"Astăzi are loc prima întâlnire între miniştrii de externe ai Chinei şi Vaticanului", a declarat Wang Yi,

Citește și
papa francisc
Papa Francisc a numit prima femeie într-o funcţie diplomatică înaltă la Vatican
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Aceasta va deschide mai mult spaţiu pentru viitoarele schimburi între părţile noastre", a spus el, conform relatării publicate de Cotidianul Poporului pe site-ul său.

Partidul unic aflat la putere în China se teme de orice organizaţie, în special religioasă, care ar putea să îi ameninţe autoritatea. PCC a fost mult timp neîncrezător în privinţa Vaticanului din cauza potenţialei sale influenţe politice asupra catolicilor chinezi.

Cele 10 milioane de catolici din China nu trebuie să frecventeze decât bisericile omologate de stat şi ai căror clerici sunt validaţi de PCC. Însă mulţi merg de asemenea îm locuri de cult conduse de clerici fideli papei.

Conform acordului "preliminar" semnat în 2018, Papa Francisc a recunoscut episcopi chinezi care fuseseră numiţi de Beijing fără acordul său. Înţelegerea le oferă totuşi celor două părţi dreptul de a avea un cuvânt de spus asupra numirilor.

În ciuda apropierii în desfăşurare, restabilirea de legături oficiale între cele două state rămâne dificil de concretizat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Papa Francisc, omagiu pentru pescarii care curăță marea: „Poate deveni un model”
Papa Francisc, omagiu pentru pescarii care curăță marea: „Poate deveni un model”

Papa Francisc a adus un omagiu sâmbătă, la Vatican, pescarilor care curăţă marea recuperând deşeurile prinse în plasele lor în vederea reciclării acestora şi a îndemnat ca acest model să fie preluat în întreaga lume, relatează AFP.

Papa Francisc a numit prima femeie într-o funcţie diplomatică înaltă la Vatican
Papa Francisc a numit prima femeie într-o funcţie diplomatică înaltă la Vatican

Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, centrul diplomatic şi administrativ de la Vatican, dominat de bărbaţi, relatează Reuters.

VIDEO. Momentul în care Papa Francisc a lovit mâna unei femei. De ce s-a enervat
VIDEO. Momentul în care Papa Francisc a lovit mâna unei femei. De ce s-a enervat

O femeie mult prea insistentă l-a scos din sărite pe Papa Francisc. L-a apucat de mână, ca să-l țină pe loc, marți seară, când pontiful a vrut sa asiste la scena nașterii Domnului, din piața San Pietro.

Eveniment impresionant la Vatican. Papa Francisc transmite mesajul Urbi et Orbi
Eveniment impresionant la Vatican. Papa Francisc transmite mesajul Urbi et Orbi

Papa Francisc transmite miercuri tradiționalul mesaj Urbi et Orbi („Către oraș și lume”) într-o ceremonie impresionantă care are loc la Vatican.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.