Joe Biden îl va înfrunta pe Donald Trump în 2020. ”Tot ce constituie America, în pericol”

Joe Biden
Getty

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi-a anunţat joi în mod oficial intrarea în competiţia pentru învestitura democrată în vederea alegerilor din 2020 pentru Casa Albă.

Biden, un moderat, porneşte ca favorit în sondaje în tabăra democrată, care numără deja 20 de competitori.

'Valorile fundamentale ale acestei naţiuni (...), poziţia noastră în lume (...), însăşi democraţia noastră (...), tot ceea ce constituie America se află în pericol. De aceea, astăzi îmi anunţ candidatura pentru (funcţia de) preşedinte al Statelor Unite', a declarat Joe Biden, într-un mesaj video postat pe Twitter, în care i-a chemat pe alegători să-i refuze lui Donald Trump un al doilea mandat la Casa Albă.

Mesajul critică atitudinea actualului preşedinte faţă de adepţii supremaţiei albe, menţionând reacţia controversată a lui Donald Trump faţă de marşul 'Unite the Right' al extremiştilor de dreapta şi contraprotestele de la Charlottesville, Virginia, când Trump a declarat că au fost 'oameni buni de ambele părţi'.

'Ne aflăm într-o bătălie pentru sufletul acestei naţiuni', a mai spus Biden, descriind preşedinţia lui Trump ca 'dezgustătoare'.

Citește și
Casa Alba
Cine ar putea fi contracandidatul lui Trump la președinția Statelor Unite în 2020
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joe Biden, în vârstă de 76 de ani, un veteran al politicii americane, are o carieră definită de cei peste 30 de ani ca senator din partea statului Delaware, de expertiza sa în domeniul relaţiilor externe şi de relaţiile pe care şi le-a construit în calitate de vicepreşedinte al lui Barack Obama.

Biden, aflat acum la a treia tentativă de ajunge la Casa Albă, îşi va face prima apariţie electorală luni, cu prilejul unui eveniment sindical la Pittsburgh

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Joe Biden, acuzat de atingeri nepotrivite. Reacția fostului vicepreşedinte american
Joe Biden, acuzat de atingeri nepotrivite. Reacția fostului vicepreşedinte american

Joe Biden riscă să devină următoarea persoană publică a cărei carieră e "măturată" de mişcarea Me Too.

Cine ar putea fi contracandidatul lui Trump la președinția Statelor Unite în 2020
Cine ar putea fi contracandidatul lui Trump la președinția Statelor Unite în 2020

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden este noul preferat al votanţilor democraţi ca viitor candidat al Partidului Democrat în alegerile prezidenţiale din 2020, relatează Agerpres.

Seria pachetelor suspecte continuă în SUA. Ultima țintă: Joe Biden
Seria pachetelor suspecte continuă în SUA. Ultima țintă: Joe Biden

Poliţia din statul american Delaware a anunţat joi că investighează un 'pachet suspect' găsit în localitatea Wilmington, despre care presa locală a informat că i-ar fi fost adresat fostului vicepreşedinte al SUA Joe Biden, transmit dpa şi Reuters.

Fiul cel mic al lui Joe Biden, Hunter, a anuntat ca are o relatie cu vaduva fratelui sau. Beau Biden a murit in 2015
Fiul cel mic al lui Joe Biden, Hunter, a anuntat ca are o relatie cu vaduva fratelui sau. Beau Biden a murit in 2015

Un subiect intens dezbatut de presa tabloida americana este cel potrivit caruia fiul cel mic al fostului vicepresedinte american Joe Biden are o relatie cu vaduva fratelui sau.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.