Legea marţială impusă de Putin arată că ucrainenii nu doresc să se alăture Rusiei, afirmă Washingtonul

Vladimir Putin
AFP

nstaurarea legii marţiale de către Vladimir Putin în teritoriile anexate din Ucraina arată că ucrainenii nu vor să se alăture Rusiei, contrar afirmaţiilor preşedintelui rus, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

 

Preşedintele Putin a anexat aceste regiuni spunând că există persoane în acele regiuni care căutau cu disperare să fugă din statul ucrainean încât doreau să se alăture Rusiei”, le-a declarat Ned Price jurnaliştilor. „În prezent, Putin dezvăluie această minciună instaurând legea marţială”, a adăugat el, scrie AFP, citată de Agerpres.

Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a decretat legea marţială în cele patru provincii ucrainene pe care le-a anexat luna trecută, Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Putin a justificat impunerea legii marţiale în acele provincii anexate prin faptul că responsabilii de la Kiev refuză în continuare să negocieze cu Rusia şi că „bombardează” populaţia civilă în respectivele regiuni. „Ei trimit grupuri de sabotori pe teritoriul nostru”, a mai spus preşedintele rus, menţionând în special acţiuni „teroriste” precum atacul asupra podului Crimeii şi asupra unor „infrastructuri nucleare”, fără a le preciza.

El a decretat şi o „mobilizare economică” în opt regiuni învecinate Ucrainei, inclusiv în Crimeea anexată în 2014, precum şi restricţionarea deplasărilor în şi în afara acestor regiuni.

Citește și
ucraina, atac rusia
Rusia a lansat 300 de atacuri în zece zile asupra infrastructurii energetice din Ucraina
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi decret, în districtul federal unde se află şi capitala Moscova este instituit un regim de alertă consolidat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
SUA susțin că militari iranieni se află „pe teren în Crimeea” pentru a ajuta Rusia să pregătească atacuri cu drone
SUA susțin că militari iranieni se află „pe teren în Crimeea” pentru a ajuta Rusia să pregătească atacuri cu drone

Militari iranieni se află "pe teren Crimeea"pentru a ajuta forţele ruse să lanseze atacuri cu drone în Ucraina, a anunţat, joi, Casa Albă.

Rusia a lansat 300 de atacuri în zece zile asupra infrastructurii energetice din Ucraina
Rusia a lansat 300 de atacuri în zece zile asupra infrastructurii energetice din Ucraina

Ajutorul militar acordat Ucrainei de către NATO "aduce alianța mai aproape de linia periculoasă a unei ciocniri militare, directe, cu Rusia". O spune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Gafă de proporții în Rusia. Un expert militar s-a dat de gol la TV că țara sa folosește drone iraniene în Ucraina | VIDEO
Gafă de proporții în Rusia. Un expert militar s-a dat de gol la TV că țara sa folosește drone iraniene în Ucraina | VIDEO

Un expert militar pro-guvernamental a afirmat, într-o emisiune TV din Rusia, fără să știe că are microfonul deschis, că trupele rusești folosesc drone iraniene în războiul din Ucraina, lucru negat atât de Kremlin, cât și de Teheran.

Fiul unui înalt oficial rus a fost arestat în Italia, la cererea Statelor Unite
Fiul unui înalt oficial rus a fost arestat în Italia, la cererea Statelor Unite

Rusia a confirmat joi arestarea în Italia a lui Artiom Us, fiul guvernatorului regiunii Krasnoarsk din Siberia. Ambasada rusă la Roma a precizat că Us a fost reţinut luni, pe aeroportul Malpensa din Milano, la cererea Statelor Unite.

Zelenski a impus sancțiuni împotriva lui Abramovici. În martie, liderul Ucrainei l-a rugat pe Biden să-l ierte pe oligarh
Zelenski a impus sancțiuni împotriva lui Abramovici. În martie, liderul Ucrainei l-a rugat pe Biden să-l ierte pe oligarh

La opt luni de la debutul războiului provocat de Rusia în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a decis tocmai acum să aplice sancțiuni și împotriva oligarhului rus Roman Abramovici.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.