Liderii G20 au ajuns la un acord asupra limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius faţă de nivelul preindustrial

×
Codul embed a fost copiat

Liderii statelor membre G20, reuniţi la Roma într-un summit care se încheie duminică, au comunicat că au convenit asupra unui obiectiv precis al limitării creşterii încălzirii globale - de 1,5 grade Celsius faţă de nivelul preindustrial, relatează AFP.

Şefii de stat şi de guverne ai celor mai dezvoltate 20 de ţări din lume se despart la summitul G20 din Italia, cu doar câteva ore înainte de deschderea COP26, după ce s-au angajat să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, potrivit unor surse apropiate negocierilor.

Membrii comunităţii internaţionale se reunesc dumnică la Glasgow, în cadrul summitului ONU privind modificările climatice (COP26).

Summitul din Regatul Unit este dedicat în mod specific problemelor modificărilor climatice, iar liderii lumii urmează să discute în următoarele două săptămâni despre acest obiectiv.

G20 reafirmă obiectivul Acordului de la Paris din 2015 de luptă împotriva modificîrilor climatice, şi anume ”menţinerea creşterii mediei temperaturilor sub două grade (Celsius) şi continuarea eforturilor în vederea limitării acesteia la 1,5 grade (Celsius) peste nivelul preindustral”, potrivit News.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă G20 merge mai departe şi adaugă că o ”păstrare a (obiecticului cu privire la) 1,5 grade (Celsius) la îndemână necesită acţiuni şi angajamente semnificative şi eficiente din partea tuturor ţărilor”.

Acest acord vizează un ”limbaj mai puternic” decât al Acordului de la Paris din 2015, au declarat pentru AFP două surse care participă la negocieri.

Obiectivul Acordului de la Paris este să menţină încălzirea globală ”sub” +2°C, dacă este posibil la +1,5°C, faţă de nivelul din era preindustrială, un plafon care a devenit de facto obiecticul prioritar încă de atunci.

Principala miză este ce mijloace concrete angajează ţările pentru a respecta acest obiectiv - ceea ce sunt adesea reticente să spună -, deplâng organizaţii nonguvernamentale (ONG).

Potrivit unei ultime evaluări a ONU, care ia în calcul noile angajamente ale unei majorităţi a ţărilor semnatare, lumea se îndreaptă către o încălzire globală ”catastrofală” de +2,7°C - sau de cel puţin +2,2°C, în cazul în care se iau în calcul promisiunile adesea ”vagi” cu privire la neutralitatea carbonului la mijlocul acestui secol.

”Mijlocul secolului” este formularea reţinută de către G20 în documentul final.

Este vorba despre un orizont mai puţin precis decât ”2050” - vrut de către preşedinţia italiană a G20 -, ”dar întru totul semnificativ având în vedere diversitatea ţărilor care participă la G20”, apreciază preşedinţia franceză.

Acordul de la Paris evocă obiectvul unui ”echilibru” între emisii poluante şi absorbţia gazelor cu efect de seră ”în cursul celei de a doua jumătăţi a secolului”.

La presiunea ONU, tot mai multe ţări se angajează la această neutralitate a carbonului - majoritatea în 2050, însă unii în 2060 sau 2045.

China şi Rusia, de exemplu, şi-au stabilit ca termen 2060, iar Australia şi Franţa 2050.

Prin excluderea simplelor promisiuni, 49% dintre ţări reprezintă 57% dintre emisiile poluante la nivel mondial - însă toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite şi-au asumat acest angajament în mod oficial, potrivit ultimului raport al Programului ONU pentru Mediu (UNEP/PNUE).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.